Orarul interviurilor cu aplicanţii la runda a X-a a Programului de granturi mici

Fondul pentru Tineri Ialoveni a încheiat la 13 martie 2015 procesul de recepţionare a solicitărilor de finanţare din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri, runda a X-a. La această rundă au fost depuse 15 proiecte din 9 localităţi ale raionului Ialoveni prin care se solicită suport financiar în valoare totală de 95,4 mii lei. Mijloacele financiare disponibile în prezenta rundă constituie 47 mii lei, sumă care va fi distribuită între proiectele cîştigătoare în urma evaluării dosarelor.

Majoritatea proiectelor depuse au ca scop încurajarea şi creşterea participării tinerilor din localităţile raionului Ialoveni în proiecte de salubrizare, amenajare şi reabilitare a spaţiilor verzi publice, accesul tinerilor la informaţie, participarea tinerilor la viaţa culturală şi petrercerea timpului liber în mod util. Toate propunerile de proiecte primite în runda a X-a a Programului de granturi mici sunt analizate şi evaluate de către membrii echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni, formată dintr-un grup de tineri din localităţile raionului Ialoveni, care pînă la data de 29 martie 2015 vor anunţa public lista proiectelor cîştigătoare la această rundă.

Procesul de selecţie a proiectelor cuprinde trei etape: preselecţia aplicaţiilor pe baza criteriilor de eligibilitate; o etapă intermediară în care vor fi realizate interviuri clarificatoare cu aplicanţii şi selecţia finală realizată pe baza criteriilor de selecţie. În acest sens, joi, 26 martie 2015, de la 14.00 pînă la 17.00, toate grupurile de iniţiativă vor participa la etapa de intervievare care se va desfăşura la Consiliul raional Ialoveni, etajul II, Sala mică de şedinţe, conform următorului grafic: Orarul interviurilor (descarcă).

La interviu vor participa obligatoriu cel puţin cîte trei dintre membrii grupurilor de iniţiativă, prezenţa mentorului la interviu este facultativă. Timp de 60 minute, vor fi intervievate 4 grupuri de iniţiativă concomitent, membrii cărora vor primi întrebări de clarificare în baza proiectelor depuse spre finanţare.

Criterii de eligibilitate a aplicaţiilor:
1. Sunt cel puţin trei tineri implicaţi?
2. Grupul de iniţiativă aplicant este format din tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 ani din localităţile raionului Ialoveni?
3. Aplicaţia a fost trimisă înainte de termenul limită (13 martie 2015 inclusiv)?
4. Sunt clare informaţiile primite?

Criteriile de selecţie care vor fi folosite pentru departajarea propunerilor de proiecte sunt:
1. Fezabilitatea ideii de proiect (cât de clară şi realistă este ideea);
2. Măsura în care tinerii sunt implicaţi în iniţierea şi realizarea proiectului (tinerii sunt cei care iau deciziile; îşi asumă responsabilitatea pentru implementarea proiectului; rolul adulţilor);
3. Raportul cost beneficii (valoarea proiectului raportată la suma solicitată; cât de clar şi realist este bugetul);
4. Impactul (beneficiile proiectului pentru tineri şi comunitate, schimbările semnificative pe care le va produce proiectul);
5. Parteneriate (numărul şi rolul partenerilor, în ce măsură proiectul este capabil să atragă alte resurse);
6. Originalitatea (creativitatea proiectului, aspectul novator).

Proiectele vor primi punctaje şi vor fi finanţate în ordinea punctajului obţinut, până la limita epuizării mijloacele financiare disponibile în Fondul pentru Tineri Ialoveni.

Alte detalii privind concursul de proiecte şi programul Fondul pentru Tineri Ialoveni, puteţi obţine direct de la coordonatorul programului: Sergiu Gurău, telefon: 0 268 95146, mobil: 079641243, fax: 0 268 73325, e-mail: fondultinerilor@gmail.com.

Programul de Granturi Mici pentru tineri, runda a X-a este desfăşurată de Fondul pentru Tineri Ialoveni cu suportul financiar oferit de Consiliul Raional Ialoveni, Asociaţia Obştească “Eco-Răzeni” şi resursele financiare acumulate de echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni de la agenţi economici, persoane fizice şi din organizarea evenimentelor speciale.

Vă mulţumim pentru interesul manifestat pentru acest program şi vă urăm mult succes!

Поделиться в соц. сетях

Comments are closed.