Festivalul Raional al Tinerilor Activi, ediţia 2015

festival_activi_2015Festivalul Raional al Tinerilor Activi, Gala Premiilor pentru Tineret, s-a desfăşurat la 10 decembrie 2015, Casa Raională de Cultură Ialoveni, organizat de administraţia raionului Ialoveni în parteneriat cu Fondul pentru Tineri Ialoveni. Scopul evenimentului este de a consolida participarea tinerilor la viaţa comunităţii, de a aprecia la justa valoare tinerii care sunt activi în proiecte de dezvoltare comunitară şi de a aniversa 5 ani de activitate ai Programului ,,Fondul prentru Tineri Ialoveni.

În deschiderea festivităţii, domnul Anatolie DIMITRIU, Preşedintele Raionului Ialoveni a subliniat faptul că, investiţia în dezvoltarea politicilor de tineret constituie impactul major în viitor al aspiraţiilor noastre europene. Totodată, Domnia Sa a îndemnat tinerii să dea dovadă de activism civic şi să se implice în realizarea activităţilor din cadrul Proiectului ,,Ialoveni – Capitala Naţională a Tineretului 2016”.

În pledoaria sa, doamna Loretta HANDRABURA, Ministră a Tineretului şi Sportului a Republicii Moldova a remarcat importanţa Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” în contextul implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Sectorului de Tineret 2020. De asemenea, Domnia Sa a accentuat că va concentra un ansamblu de acţiuni naţionale în ,,Ialoveni – Capitala Naţională a Tineretului 2016”.

În conformitate cu Regulamentul de organizare a festivalului, s-a desfăşurat concursul pentru nominalizările în domeniul tineretului, unde tinerii activi au venit cu prezentări de bune practici şi proiecte de succes din localităţi. O comisie de jurizare, în frunte cu domnul Tudor GRIGORIŢĂ, vicepreşedintele raionului, alcătuită din experţi în domeniul tineretului precum: Mariana BURUIANĂ, coordonator programe, Fundaţia Est-Europeană, Doru CUROŞU, consilierul ministrei tineretului şi sportului, Sergiu GURĂU, preşedinte, A. O. ,,Eco-Răzeni”, Sorin TOZLOVANU, şef, Direcţia administraţie publică, a examinat dosarele şi prezentările participanţilor şi a desemnat laureaţii festivalului.

Laureaţii Festivalului Tinerilor Activi, Premiile pentru Tineret:

I. Secţiunea “Tînărul Voluntar al Anului 2015”
1. CANDU Anastasia, elevă, L. T. “Dimitrie Cantemir”, Văsieni;

II. Secţiunea “Cel mai Activ Grup de Iniţiativă al Anului 2015”
2. Grupul de iniţiativă “Alternativa”, Costeşti, lider: SVIDERSCHI Aurica;

III. Secţiunea “ONG – ul Anului 2015”
3. Sergiu GURĂU, Preşedinte, A. O. “Eco-Răzeni”;

IV. Secţiunea “Tînărul Jurnalist al Anului 2015”
4. JALBĂ Lucia, elevă, L. T. “Ion Pelivan”, Răzeni;

V. Secţiunea “Cel mai Reuşit Ziar al Anului 2015”
5. Ziarul “Lyceum”, Grupul de iniţiativă “Cheia succesului”, lider: Olesea GOREANU,
L. T. Puhoi;

VI. Secţiunea “Centrul de Resurse pentru Tineri al Anului 2015”
6. BIVOL Maria, şef – coordonator, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor “Avante”,
Costeşti;

VII. Secţiunea “Cel mai Activ Mentor al Anului 2015”
7. BEREGOI Nadejda, profesoară de limbă şi literatură română, L. T. “Ion Pelivan”,
Răzeni;

VIII. Secţiunea “Consiliul Local de Tineret al Anului 2015”
8. Consiliul Local de Tineret Nimoreni, Lider – Nicolae VUTCARIOV;

IX. Secţiunea “Cel mai Reuşit Proiect pentru Tineret al Anului 2015”
9. Proiectul “Solidaritate între generaţii”, Elena BÎRCĂ, coordonator de voluntari, A. O.
“Alternativa”, Costeşti;

X. Secţiunea “Specialistul de Tineret şi Sport al Anului 2015”
10. GREJDEANU Radu, specialist în domeniul tineretului şi sportului, Primăria Puhoi;

De menţionat, faptul că, laureaţii au primit diploma Consiliului Raional, trofeul
Festivalului, florile recunoştinţei şi premii a cîte 700 lei.

Festivalul Raional al Tinerilor Activi, Eiţia VI, a culminat printr-un spectacol
extraordinar, oferit de Formaţia “MEGA POLIS”. Trupa are talente veritabile şi
inspirate precum interpreta Diana GUŢU, back vocal – Ecaterina SPÎNU, clape –
Ştefan SĂNDUŢĂ, care evoluat frumos, multă patimă şi dăruire.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki