Astăzi, 05 martie 2017, sala mare de şedinţe, Consiliul Rainal Ialoveni, s-a desfăşurat Atelierul de instruire ,,Conceptul şi principiile Programului YouthBank”, cu participarea membrilor Fondului pentru Tineri Ialoveni şi a candidaţilor la calitatea de membru al Fondului. Lucrările atelierului au fost moderate de domnul Sergiu GURĂU, preşedinte, A. O. ,,Eco-Răzeni” şi Victor Pletosu, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Consiliul Raional Ialoveni, care prin jocuri energizante şi interactive, prin exerciţii practice de consolidare a lucrului în echipă au atins scopul atelierului: cultivarea deprinderilor, capacităţilor, cunoştinţelor şi abilităţilor de comunicare, de asemenea, conştientizarea rolului şi contribuţiei fiecărui membru al fondului în dezvoltarea programului prin utilizarea instrumentelor eficiente de comunicare şi promovare.
Iniţial, fiecare tînăr şi-a prezentat într-un mod cît mai original şi ingenios momentele esenţiale din CV: realizările importante cu care se mîndreşte, studiile, proiectele, motto-ul vieţii de care se călăuzeşte, precum şi intenţia frumoasă de a fi membru al Fondului pentru Tineri Ialoveni, care oferă posibilităţi tinerilor pentru afirmarea şi dezvoltarea multilaterală a personalităţii. Prin diferite metode şi activităţi de educaţie non-formală membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni au pătruns în esenţa programului. Au studiat Regulamentul de activitate al fondului. Au convenit asupra aplicării şi respectării principiilor şi valorilor: implicare comunitară, iniţiativa tinerilor, originalitate, nediscriminare, creativitate, responsabilizarea tinerilor, dezvoltarea abilităţilor personale, imparţialitate, obiectivitate, toleranţă şi motivare, disciplină şi spirit de echipă, speranţă şi încredere, comunicare şi deschidere spre noi provocări.
Din realizarea acestor principii rezultă cele 9 Reguli de aur ale Programului ,,Fondul pentru Tineri”:
1. Programul este condus de tineri;
2. Programul este deschis tuturor tinerilor;
3. Participare şi drepturi egale;
4. Promovarea înţelegerii şi respectarea diferenţelor;
5. Metode clare şi corecte în procesul de finanţare;
6. Folosirea unui limbaj clar;
7. Dezvoltarea abilităţilor şi îmbogăţirea experienţei tinerilor;
8. Reflecţie şi evaluare;
9. Serbare, distracţie!
Participanţii au improvizat prin scenete etapele de dezvoltare ale Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”:
– Selectarea membrilor echipei Fondului pentru Tineri;
– Training în ,,fundraising” şi ,,grantmaking”;
– Campania de strîngere / colectare de fonduri;
– Identificarea problemelor şi necesităţilor tinerilor;
– Campania de promovare a Programului de Granturi Mici pentru Tineri. Depunerea proiectelor / cererilor de finanţare;
– Preselecţia proiectelor;
– Interviurile cu grupurile de iniţiativă;
– Selecţia finală a proiectelor;
– Anunţarea rezultatelor;
– Contractarea proiectelor;
– Training cu grupurile de iniţiativă;
– Implementarea proiectelor grupurilor de iniţiativă;
– Monitorizarea proiectelor la sedinţele Clubului Tinerilor Lideri Comunitari;
– Raportarea proiectelor finanţate;
– Evaluarea rundei desfăşurate şi planificarea următorului program de granturi.
În scopul consolidării unei echipe de succes, formată din tineri informaţi, uniţi şi puternici, participanţii au convenit să organizeze Atelierul de instruire şi planificare a activităţilor Fondului pentru Tineri Ialoveni, duminică, 12 martie 2017, orele 11:30 – 15:30, sala mare de şedinţe, Consiliul Rainal Ialoveni.
Suntem recunoscători partenerilor durabili: A. O. ,,Eco-Răzeni”, administraţia raionului Ialoveni şi Fundaţia Est-Europeană din Moldova pentru generozitatea şi suportul acordat la desfăşurarea evenimentului.
Articol realizat de:
Victor Pletosu,
specialist principal în domeniul politicilor de tineret,
Consiliul Raional Ialoveni