Şcoala de vară naţională „Fondul pentru Tineri”

Din 28 pînă pe 31 august 2013, membrii echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni împreună cu coordonatorul, Sergiu Gurău şi specialistul de tineret din raionul Ialoveni, Victor Pletosu, au participat împreună cu membrii ai Fondului pentru Tineri din alte şase raioane, la tabăra de vară naţională a Fondului pentru Tineri Moldova. Aceasta s-a petrecut la baza de odihnă „Odiseu” din Vadul lui Vodă.

Tabăra, care a întrunit peste 100 de tineri voluntari, a fost organizată pentru a iniţia în procesul de grantmaking şi fundraising cele patru noi Fonduri pentru Tineri din raioanele Soroca, Bender-Varniţa, Comrat şi Bălţi, dar şi pentru cele din Ialoveni, Cahul şi Ungheni deja existente, pentru a face schimb de experienţe şi bune practici. Membrii acestor organizaţii au fost instruiţi de reprezentanţii YouthBank România: Adina, Ioana, Mihai şi Miri.

Toate grupele au fost trecute prin întreg procesul ce îl reprezintă Fondul pentru Tineri, de la regulile de aur pînă la evenimente de fundraising. Împărtăşind din experienţa anterioară dar şi cu cei din România „boboceii” Fondurilor pentru Tineri noi formate au avut ocazia să îşi creeze o proprie strategie de activitate, iar în grupurile lor locale au avut oportunitatea să gîndească o metodă inedită de fundrasing, ceea ce le-a antrenat creativitatea.

Procesul de învăţare n-a fost unul plictisitor, fiind antrenaţi în diverse jocuri educative ce ne-a făcut să devenim o echipă, o reţea naţională care va putea să colaboreze pe viitor.

Mulţi stiu că a face rost de bani pentru o cauză nobilă nu este deloc uşor, însă cu ajutorul trainerilor am aflat cînd este uşor să ceri bani şi cînd e greu, de la cine să cerem şi cum, iar prin simulări cu posibili donatori am trăit realitatea cu care ne confruntăm zi de zi, dar şi cum să reacţionăm în diferite situaţii.

Unul din participanţii la această tabăra a fost şi Petru, din echipa FpT Ialoveni care a spus: „Mă bucur că am avut ocazia de a participa la Școala de Vară ”Fondul pentru tineri” 2013, pentru că la această tabără am avut ocazia să fac cunoştinţă cu colegii noştri din alte raioane, am aflat noi practici de colectare a fondurilor pe care le practică colegii noştri. De asemenea, am aflat cum funcţionează Youth Bank România şi am fost plăcut surprins că majoritatea etapelor şi acţiunilor sunt asemănătoare cu ale noastre, dar avem şi foarte multe idei bune de preluat.”

La finele taberei de vară, fiecare echipă locală a avut posibilitate să-ţi prezinte specificul, prezentîndu-şi talentele din cadrul grupului. Astfel, că tinerii din Găgăuzia ne-au invitat să participăm la un concurs de inteligenţă unde cîştigării erau răsplătiţi cu prezentări live de dans, lecţii de japoneză şi karaoke. Alte echipe au fost „actori” şi au pus în scenă numere umoristice.

Tabăra de vară a Fondului pentru Tineri a fost la a doua ediţie şi este organizată de Fundaţia Est-Europeană din Moldova.

Cătălina Petraşco, com. Mileştii Mici

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki