Primii tineri din Costești au fost instruiți în acordarea ajutorului în cazuri de urgenţă

Grupul de iniţitativă “Învaţă să fii un tînăr sănătos” şi cei 15 educatori de la egal la egal, care au fost instruiţi în cadrul proiectului finanţat de Fondul pentru Tineri Ialoveni, runda a IV-a a Programului de granturi mici pentru tineri, au dat start unei noi etape de implementare.

Educatorii de la egal la egal au fost instruiţi în cadrul seminarelor privind tehnicile şi metodele de acordare a primului ajutor în caz de fracturi, arsuri, înec şi accident auto. După participarea lor la seminare reţeaua de educatori de la egal la egal, împreună cu membrii grupului de iniţiativă sunt pregătiţi pentru a merge în şcoli şi în liceele din Costeşti, Moleşti şi Hansca pentru a desfăşura seminare cu tinerii din clasele a VIII-a, a IX-a şi a X-a.

O atribuţie importantă în desfăşurarea seminarelor din şcoli o au şi directorii instituţiilor de învăţămînt din aceste sate, care s-au arătat dispuşi pentru colaborare şi acordarea sprijinului pentru ca aceste seminare să fie realizate.

Astfel, în Liceul Teoretic Olymp, deja de săptămîna trecuta s-au desfăşurat primele seminare in clasele a VIII-a.

Maria Bivol, sat. Costeşti

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki