Şcoala Voluntarului – o modalitate de dezvoltare a abilităţilor de voluntar

Grupul de iniţiativă „Cutezătorul” din satul Văsieni, avînd în componenţa sa pe Ciubotaru Vasile – lider, Topada Parascovia – mentor, Vîrtosu Viorica, Plămădeală Maria, Istrate Silvia şi Plămădeală Silvia au aplicat în cadrul celei de a V-a runde a Programului de granturi mici pentru tineri al Fondului pentru Tineri Ialoveni. Echipa a reuşit să obţină un buget de 2 mii lei necesari pentru realizarea acţiunilor proiectului „Şcoala Voluntarilor”. Prin această iniţiativă, grupul de tineri şi-a propus drept scop formarea şi dezvoltarea calităţilor de voluntar în rîndul tinerilor din localitate.

Astfel, pe parcursul implementării proiectului au fost realizate 6 seminare în care s-au abordat temele: Aspectele legale ale activităţii de voluntariat; Rolul voluntarului în organizaţii şi societate; Managementul proiectelor de tineret; Marketing personal; Studiul de fezabilitate şi Managementul timpului.

La data de 17 decembrie 2012 a fost realizată masa rotundă cu participarea administraţiei Liceului Teoretic “D. Cantemir” şi a cadrelor didactice în care s-a discutat rolul şi contribuţia cursului Şcoala Voluntarului la îmbunătăţirea proceselor instructive-educative.

În urma acestui proiect, 20 de tineri din Văsieni şi-au dezvoltat abilităţile de voluntar, abilităţi de prezentare în public, abilităţi de scriere a proiectelor, scrierea propriului CV şi elaborarea unei scrisori de intenţie.

Cu toate că perioada de implementare a proiectului este pe ultima sută de metrii, administraţia L.T. “D. Cantemir” şi-a asumat responsabilitatea de continuare a seminarelor şi va fi testat ca proiect pilot pînă la sfîrşitul anului de învăţămînt 2012-2013.

Vasile Ciubotaru, sat. Ulmu

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki