Petre Ştefănucă – profesor, etnolog, martir al renaşterii naţionale, în unul din studiile sale „Din viaţa cărţii româneşti din Basarabia”, afirmă că iubitori de cultură românească au fost dintotdeauna, deşi cartea românească era foarte rară. Oameni simpli, cu un dar înnăscut de a asimila repede ceea ce au citit prin cărţi şi la diferite ocazii a comunica şi altora, devin în chipul acesta, ei înşişi, nişte cărţi vii în mijlocul celor în care trăiesc. Savantul constată în „Bibliotecile ţărăneşti” că „Dacă s-ar cerceta mai multe biblioteci proprii ale sătenilor, s-ar putea afla către ce fel de cărţi se îndreaptă gustul lor de cetit” şi atunci ar fi destinate satelor cărţile potrivite.
Urmînd exemplul mentorului spiritual – etnologul, etnograful, patriotul Petre Ştefănucă – al cărui nume îl poartă instituţia în care învaţă membrii grupului de iniţiativă Ex Libris – iniţiatorii proiectului „Mesagerii cărţii” şi-au propus să cerceteze, să sensibilizeze şi să motiveze tinerii din liceu, dar şi cei din comunitate să devină cititori pasionaţi, conştientizînd adevărul dictonului „A citi sau a nu citi”.
Cum era şi firesc, am început cu aplicarea unui chestionar privind atitudinea faţă de lectură. Chestionarul a fost propus pe un eşantion de 250 persoane din clasele a 9-a – a 12-a, dar şi cadre didactice din Liceul Teoretic „Petre Ştefănucă” Ialoveni. Chestionarul conţine 6 întrebări-grilă, dar şi cu răspunsul deschis „Altceva”. Analizînd chestionarul, am constatat următoarele date:
1.Lectura reprezintă pentru tine:
a) O pasiune: 60;
b) O obligaţie: 50;
c) Un mod de a te instrui:65;
d) Un mod de a-ţi petrece timpul liber: 60;
e) Un mod de a uita de problemele zilnice: 8;
f) Altceva: 6.
Dat fiind faptul că aplicanţii sînt tineri studioşi, remarcăm că cel mai mare procent l-a acumulat opţiunea c) Un mod de a te instrui. E îmbucurător faptul ca lectura e un mod de a-ţi petrece timpul liber, deci una din pasiuni (24% – 24%).
2. Ce îţi place mai mult să citeşti?
a) Basme,poveşti: 12;
b) Romane, schiţe, nuvele: 97;
c) Poezie: 24;
d) Scrieri SF: 18;
e) Memorii, jurnale: 61;
f) Altceva: 38.
La întrebarea a doua, atestăm predilecţia pentru b) Romane, schiţe, nuvele: 97, dar şi e) Memorii, jurnale: 61. De asemenea, apreciem opţiunea pentru poezie – specie ce “se intersectează” şi cu starea de spirit a adolescenţei.
3.Textele din manualele de limba şi literatura româna sînt:
a) Utile pentru cultura generală: 104;
b) Plictisitoare, nu le prea citesc: 74;
c) Obligatorii şi se cer la examene: 72;
d) Alte aprecieri: 0.
4. Cînd textele din manualele de literatură:
a) sînt fragmente, citesc textul integral: 127;
b) deşi sînt fragmente, nu citesc textul integral: 81;
c) alte aprecieri: 42.
5. Cînd citeşti în timpul liber, la ce renunţi?
a) Muzică: 42;
b) Sport: 21;
c) Televizor: 73;
d) Prieteni: 23;
e) Film, discotecă: 67;
f) Altceva: 24.
Cu atenţie am examinat opţiunile la întrebarea a 5-a din chestionar. Ştiind că în oraş nu există cinematograf, atestăm faptul că un număr destul de mare de aplicanţi renunţă la film în favoarea lecturii. Cum ar arăta lucrurile dacă ar fi în localitate un cinematograf?
6.Un computer ar putea înlocui lectura?
a) Da: 55;
b) Nu: 56;
c) Nu ştiu: 139.
Întrebarea a 6-a urmărea aspectul INFORMAŢIE SAU EDUCAŢIE. Rezultatul este aproape egal. Ne-am dori ca oamenii, în special tinerii, să opteze pentru educaţie, căci secolul în care trăim e axat anume pe această valoare. Vom reveni cu un alt chestionar în timpul vacanţei de vară, pentru a ne fi mai clară atitudinea faţă de lectură, neinfluenţată de procesul de studii.
O altă activitate în cadrul proiectului a fost elaborarea şi distribuirea unor pliante cu tema: “Citesc, deci exist!”. Mărturisim că elaborarea pliantei a însemnat pentru noi o adevărată revelaţie. Deşi a fost o primă experienţă, ne place ce ne-a reuşit. Selectarea afirmaţiilor despre carte şi lectură ne-a oferit prilejul să optăm pentru cele mai relevante, care împărtăşesc şi punctul nostru de vedere. Topul celor mai bune cărţi a fost rubrica care a solicitat cele mai multe explicaţii, pe care le-am oferit cu plăcere, dar şi care a creat un dialog viu cu persoanele cărora le-a fost oferită plianta.
Acum, dacă ar fi să elaborăm această pliantă, am face ca rubrica Top 10 cele mai bune cărţi să fie detaşabilă, ca să poată fi completată în dependenţă de anotimp, de vîrstă, de preferinţe. Chiar ne propunem să revenim la plianta data înainte de vacanţa de vară.
Din păcate, zăpezile abundente, dar şi sesiunea tezelor semestriale ne-a dat peste cap excursia la muzeul de literature română “M. Kogălniceanu”, de aceea cooperînd cu echipă Pro-Succes am realizat un tur în oraşul Chişinău.
Realizarea proiectului “Mesagerii cărţii” a fost posibilă graţie Programului de granturi mici pentru tineri desfăşurat cu suportul financiar oferit de Fundaţia Est-Europeană Moldova, Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Consiliul Raional Ialoveni şi mijloacele băneşti acumulate de membrii Fondul pentru Tineri Ialoveni de la agenţi economici, persoane fizice şi din organizarea evenimentelor speciale, cărora le mulţumim că ne-au oferit ocazia să ne afirmăm, să ne convingem că ceea ce ne proiectăm cu perseverenţă se poate realiza. Experienţa pe care ne-aţi oferit-o ne va fi un punct de reper cert în împlinirea orizontului spiritual.
Augustina Badica, or. Ialoveni