În perioada 8-13 ianuarie 2013, un membru al echipei şi coordonatorul programului raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” au participat la prima conferinţă internaţională YouthBank desfăşurată în oraşul Berlin, organizată de reţeaua YouthBank din Germania. La acest eveniment au participat reprezentanţi ai Fondului pentru Tineri Cahul şi Ungheni, dar şi din ţări ca Irlanda, Germania, România, Azerbaidjan, Armenia şi Turcia.
La această conferinţă tinerii bancheri au conlucrat pentru a revigora ideea de YouthBank şi ceea ce reprezintă această pentru dezvoltarea personală a tinerilor şi a comunităţilor în care locuiesc. Realizînd acest schimb de experienţă şi împărtăşind din rezultatele şi bucuriile lor proprie, participanţii au descoperit noi tehnici de advertising şi social media, fundraising şi implementare a proiectelor, identificare a necesităţilor tinerilor. Acestea urmează a fi realizate în comunităţile locale, pentru o mai bună gestionare a fondurilor, atragerea donatorilor şi colaborarea cu autorităţile locale, organizarea evenimentelor de promovare şi de sensibilizare a opiniei publice asupra faptului că tinerii sunt o forţă care pot schimba lumea.
În cadrul acestei conferinţe, reprezentaţii ţărilor au avut şi misiunea de a demonstra specificul fiecărei ţări prin dansuri, costume, cîntece şi bucate naţionale.
Scopul acestei conferinţe a fost ca tinerii bancheri din diferite ţări să se cunoască unii pe alţii, pentru a afla ce au în comun şi ce este diferit, schimbul de experienţe şi competenţe în colectarea de fonduri şi de dezvoltarea comunitară.
Fiind o reţea internaţională cu peste 200 de filiale în peste 25 de ţări, avînd ca membri mai mult de 5000 de tineri, YouthBank este un mecansim unic de implicare a tinerilor în activități comunitare. De mai bine de 10 ani YouthBank schimbă stereotipurile şi spulberă miturile în domeniul tineretului şi al voluntariatului. În acest context, participanţii la conferinţă au decis ca în fiecare an, la data de 25 mai, toate echipele YouthBank să sărbătorească Ziua Internaţională YouthBank.
Mai multe detalii despre lucrările conferinţei puteţi găsi la adresa www.ybinternationalnetwork.wordpress.com.
În urma participării la această conferinţă, echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni îşi propune să aducă ceva nou, inedit, menit să schimbe tiparele deja existente, ceea ce va începe cu noua echipă care urmează să fie formată în curînd.
Cătălina Petraşco, sat. Mileştii Mici