Sportul și modul de viață sănătos mai accesibile la Nimoreni

251_Nimoreni_CLTNimoreni_WEBS-a observat că în localitatea Nimoreni interesul general față de activitățile sportive a decăzut în mod sensibil și că viața sedentară capătă proporții îngrijorătoare. Tinerii din Consiliul Local de Tineret, în reacție la această constatare și inspirându-se de micul succes anterior al tenisului, au venit cu propunerea de proiect numită “Tenis cu Moldovenii” care face accesibilă practicarea tenisului de câmp și îndeamnă locuitorii la un mode de trai sănătos și activ.

Proiectul a fost realizat în luna mai, anunțând astfel în mod simbolic deschiderea sezonului sportiv, prin organizarea a următoarelor activități :un campionat de tenis de câmp destinat publicului larg, masculin și feminin, o probă de alergat pe un traseu din localitate care va da vizibilitate inițiativei și o excursie-camping în pădure pentru a redescoperi plăcerile și beneficiile activităților în aer liber. Fondul Pentru Tineri Ialoveni a susținut financiar acest proiect cu suma de 5.000 MDL.

Consiliul Local de Tineret din Nimoreni este activ în diverse domenii și se implică în acțiuni de voluntariat legate de concursuri, festivaluri, dezvoltare non-formală a tineretuilui și acțiuni caritabile. Grupul de inițiativă și-a pus ca scop promovarea sportului în localitate pentru a reduce sedentaritatea specifică tinerilor. Pentru viitor, echipa proiectului își dorește ca ziua campionatului de tenis organizată la început de sezon sportiv să devină pentru comunitate o adevărată sărbătoare dedicată sportului și activității fizice.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki