În raionul Ialoveni vor fi implementate alte 26 proiecte de către tinerii cu inițiativă

img_9668În contextul Proiectului major ,,Ialoveni – Capitala Naţională a Tineretului 2016”, cu genericul; ,,Oraşul Ialoveni – Oraşul Tinerilor, Oraşul Posibilităţilor”, la 06 octombrie 2016, sala mare de şedinţe, Consiliul Raional Ialoveni, s-a desfăşurat Festivitatea de lansare a Rundei a XIII – a de Granturi Mici pentru Tineri a Fondului pentru Tineri Ialoveni, cu semnarea acordurilor de colaborare şi înmînarea certificatelor de grant pentru implementarea celor 26 proiecte din 13 localităţi din raion.

La eveniment ne-au onorat cu prezenţa sa, partenerii pentru dezvoltarea politicilor de tineret, personalităţi care au desfăşurat un dialog constructiv cu tinerii ingenioşi, activi şi inteligenţi.

În deschiderea festivităţii, domnul Anatolie DIMITRIU, Preşedintele Raionului Ialoveni, a exprimat un mesaj de felicitare pentru tinerii curajoşi şi mentorii acestora, care se implică în dezvoltarea comunităţii şi implementează proiecte pentru a atrage resurse în localitate. De asemenea, a mulţumit partenerilor Programului ,,Fondul pentru Tineri”, care şi-au adus contribuţia substanţială: Fundaţia Est-Europeană din Moldova, Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova şi A. O. ,,Eco-Răzeni”. Totodată, şi-a exprimat speranţa că, pentru viitor se vor implica în atragerea resurselor tinerii şi tpate localităţile raionului Ialoveni, susţinuţi de adminiostraţia publică locală.

Cu entuziasm, domnul Sergiu ARMAŞU, Primar de Ialoveni, a îndemnat tinerii să de-a dovadă de activism civic, unitate, responsabilitate şi solidaritate, pentru că implementăm Proiectul major ,,Ialoveni – Capitala Naţională a Tineretului 2016” şi trebuie să dăm dovadă de muncă asiduă cu rezultate frumoase şi simţite de cetăţeni. Spre exemplu, Primăria Ialoveni caută să indentifice parteneri şi resurse pentru a construi un stadion sportiv multifuncţional în oraş.

Cu mîndrie, doamna Galina NIŢA, Şef, Direcţia Generală Educaţie Ialoveni, a apreciat efortul elevilor dotaţi şi al cadrelor didactice în scrierea proiectelor şi implicaţi în acţiuni de voluntariat. Doamna Director a subliniat că va facilita comunicarea cu autorităţile publice locale, ca să-şi aducă contribuţia la realizarea ideilor inovative ale tinerilor.

Moderatorul festivităţii, domnul Victor PLETOSU, specialist principal în domeniul politicilor de tineret a menţionat că, în scopul stimulării activismului civic al tinerilor, promovării voluntariatului, Programul ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” este implementat din anul 2010 de A. O. ,,Eco – Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni, Fundaţia Est – Europeană din Moldova, Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, cu desfăşurarea a 13 runde de granturi mici pentru tineri, cu realizarea a 192 proiecte în 23 localităţi ale raionului, indicator ce relevă potenţialul uman, valoric, creator al tinerilor. În a treisprezecea rundă, în perioada 20 august – 20 septembrie 2016, s-au depus spre finanţare 29 de proiecte ale celor 29 de grupuri de iniţiativă şi consilii locale de tineret din 13 localităţi ale raionului, care au solicitat un suport financiar de 219 000 lei, dar, urmare interviului cu aplicanţii din 24 septembrie 2016 au obţinut suport 26 de proiecte din 13 localităţi, cu un buget total de 199 mii 200 lei, din care: 98 mii 500 lei este contribuţia financiară a Fundaţiei Est-Europene din Moldova; 50 000 lei este contribuţia financiară a Consiliului Raional Ialoveni; 45 000 lei este contribuţia financiară a Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova; 5 700 lei este contribuţia A. O. ,,Eco-Răzeni”.

Pentru ca granturile oferite să demonstreze potenţialul uman al tinerilor, parteneriatul şi co-managementul consolidat al actorilor comunitari, oficialii prezenţi au înmînat acordurile de colaborare şi certificatele de grant celor 26 de grupuri de iniţiativă ale tinerilor, iar domnul Sergiu GURĂU, Preşedintele A. O. ,,Eco – Răzeni” a informat echipele în cadrul unui atelier de instruire despre procedurile de implementare a proiectelor, regulile de promovare a acţiunilor desfăşurate, managementul financiar şi respectarea calendarului rundei, întocmirea raportului financiar şi narativ, organizarea activităţilor din proiecte în cadrul Săptămînii Naţionale a Voluntariatului (17 – 23 octombrie 2016), participarea la 10 noiembrie 2016, la Clubul Tinerilor Lideri Comunitari, cu analiza implementării proiectelor, şi la 10 decembrie 2016, la Gala Bunelor Practici. Astfel, încît, proiectele care se vor realiza să corespundă criteriilor:

– Inovaţie (o nouă abordare a activităţilor de tineret);
– Continuitate;
– Impact asupra comunităţii, tinerilor;
– Durabilitate;
– Replicabilitate (practica poate fi implementată în alte localităţi);
– Eficienţă;
– Utilizarea raţională a resurselor (raportul cost-eficienţă);
– Participare (implicarea cetăţenilor, ONG-urilor, mass-media, în procesul de promovare a acţiunilor de tineret).

Vă prezentăm finaliştii Rundei a XIII – a, Programul de Granturi Mici, a Fondului pentru Tineri Ialoveni:

1. Grupul de iniţiativă ,,Orizonturi”, Ialoveni, lider – Daniel LUCA, mentor – Ludmila VÎRTOSU, Proiectul ,,Cunoaşte-ţi plaiul”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 3 000 lei;

2. Grupul de iniţiativă ,,Tinerii activi din Văsieni”, lider – Natalia DARII, mentor – Igor BODEAN, Proiectul ,,Azi student – mîine angajat”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 2 500 lei;

3. Grupul de iniţiativă ,,Panthers Ialoveni”, Ialoveni, lider – Milena CHIRUŢA, mentor – Alexandru TEAN, Proiectul ,,Sportul – Perseverenţă şi performanţă”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 8 500 lei;

4. Grupul de iniţiativă ,,Inspiraţie”, Costeşti, lider – Carolina BIVOL, mentor – Maria BIVOL, Proiectul ,,A crea înseamnă a trăi atît visul, cît şi viaţa”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 6 000 lei;

5. Grupul de iniţiativă ,,Speranţa”, Costeşti, lider – Iulia MEREACRE, mentor – Ion DUDNICENCO, Proiectul ,,Înverzirea Liceului Teoretic Costeşti”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 5 000 lei;

6. Grupul de iniţiativă ,,Noua generaţie”, Malcoci, lider – Crina MOISEI, mentor – Tatiana PUIU, Proiectul ,,Învaţă să coşi în atelierul de educaţie tehnologică”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 6 000 lei;

7. Grupul de iniţiativă ,,Eco-Terra”, Costeşti, lider – Elena ROTARI, Proiectul ,,Creşte prin teatru”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 2 500 lei;

8. Grupul de iniţiativă ,,Ingenious Four”, Răzeni, lider – Vlad GRIBINCEA, mentor – Victoria ŢURCAN, Proiectul ,,Grădiniţa între necesitate şi confort”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 6 000 lei;

9. Grupul de iniţiativă ,,VIP (Voluntari. Inteligenţi. Perseverenţi)”, Ialoveni, lider – Aneta LUCA, mentor – Angela ŞINCOVICI, Proiectul ,,Oraşul meu – Oraş pentru toţi”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 5 000 lei;

10. Grupul de iniţiativă ,,We engage – we are the change”, Zîmbreni, lider – Vlada GÎDILICA, mentor – Olesea JECHIU, Proiectul ,,BBCB – be the best you can be – iniţiativă de dezvoltare personală”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 6 000 lei;

11. Grupul de iniţiativă ,,Speranţa”, Costeşti, lider – Adrianan CREŢU, mentor – Maria BIVOL, Proiectul ,,O regulă respectată – o viaţă asigurată”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 4 000 lei;

12. Grupul de iniţiativă ,,Noua generaţie”, Ulmu, lider – Daniela NANI, mentor – Galina NANI, Proiectul ,,Noua generaţie în promovarea valorilor generale şi naţionale”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 8 500 lei;

13. Grupul de iniţiativă ,,Plai natal”, Văsieni, lider – Cristina MALAI, mentor – Nina MIHALACHE, Proiectul ,,Parcul ,,Moştenitorii din s. Văsieni, r. Ialoveni”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 6 000 lei;

14. Grupul de iniţiativă ,,Noi suntem schimbarea”, Răzeni, lider – Angela PLATON, mentor – Mariana ZAPODEAN, Proiectul ,,De la mic la mare – pentru reciclare ”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 7 000 lei;

15. Grupul de iniţiativă ,,Forţa”, Mileştii Mici, lider – Andreea MOVILEANU, mentor – Aliona PULBERE, Proiectul ,,Ansamblul ,,Moştenitorii” – promotor al tradiţiilor populare”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 7 000 lei;

16. Consiliul Local de Tineret Ţipala, lider – Felicia GHEŢIU, mentor – Maria GHEŢIU, Proiectul ,,Schimbarea suntem noi”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 5 000 lei;

17. Consiliul Şcolăresc al Elevilor L. T. Ruseştii Noi, lider – Silvia BOLOCAN, Proiectul ,,Vrem la teatru !”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 3 000 lei;

18. Grupul de iniţiativă ,,Green peace”, Bardar, lider – Ecaterina HERŢA, mentor – Violeta LUCHIŢA, Proiectul ,,Eşti ceea ce respiri”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 7 500 lei;

19. Grupul de iniţiativă ,,Tinerii antreprenori”, Ialoveni, lider – Andreea LIURCA, mentor – Aliona NEDELCIUC, Proiectul ,,Minifirma şcolară”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 7 000 lei;

20. Grupul de iniţiativă ,,Coloritul”, Ţipala, lider – Marius POPA, mentor – Ion POPA, Proiectul ,,Un sat frumos – un viitor prosper”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 4 500 lei;

21. Grupul de iniţiativă ,,Simul”, Ialoveni, lider – Alina BACINSCHI, Proiectul ,,Remediu pentru mediu”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 10 000 lei;

22. Grupul de iniţiativă ,,Cheia succesului”, Puhoi, lider – Nicoleta MODVAL, Proiectul ,,CLT Puhoi – Dezvoltare şi implicare în comunitatea mea”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 5 000 lei;

23. Grupul de iniţiativă ,,Tinerii creativi”, Horeşti, lider – Mădălina MOVILEANU, mentor – Auelia ATANASOV, Proiectul ,,Exist ca să cunosc”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 2 500 lei;

24. Grupul de iniţiativă ,,Tinerii naturalişti”, Horeşti, lider – Valeria IGNAT, mentor – Aurelia ATANASOV, Proiectul ,,Teren de joacă pentru copii”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 10 000 lei;

25. Grupul de iniţiativă ,,NAVI”, Puhoi, lider – Dorin ÎNDOITU, Proiectul ,,Şcoala – o grădină înflorită”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 5 000 lei;

26. Grupul de iniţiativă ,,Tinerii contra HIV / SIDA”, Ialoveni, lider – Mariana DIACONU, Proiectul ,,Spune DA sănătăţii tale”, au obţinut un suport financiar, valoarea căruia constituie 7 000 lei;

Tinerilor activi le dorim mult succes!

Articol realizat de:
Victor Pletosu
Specialist în domeniul politicilor de tineret
Consiliul raional Ialoveni

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki