Sportul, în linii generale, este mai puţin practicat de femei. Totuși, raionul Ialoveni se bucură de existența unei echipe feminine de baschet care în repetate rînduri și-a demonstrat abilitățile sportive la nivel local, național și internațional. Această echipă foarte activă și-a fixat ca scop, în cadrul prezentului proiect „Sportul-performanță și perseverență”, să promoveze modul de viață sănătos dar și să inițieze noi generații în cadrul acestui sport.
Cu deosebita susținere din partea antrenorului, Alexandru Tean, echipa Panthers a organizat pe parcursul a 2 luni (octombrie-decembrie 2016) 6 meciuri amicale ale echipei mari (cu ASEM, UTM de 2 ori, Admirals, Liceul Sportiv din sectorul Botanica și un meci al echipei mici la Ialoveni) și alte 5 meciuri jucate în Liga Feminină la care Panthers Ialoveni s-a clasat pe locul 1.
Acest proiect a fost susținut financiar de Fondul pentru Tineri Ialoveni cu suma de 8.500 MDL din care o mare parte a fost pentru procurarea unui set nou de uniforme pentru întreaga echipă. De acest proiect au beneficiat, cele 10 membre ale echipei feminine Panthers şi Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă” , plus la asta a crescut şi imaginea raionului Ialoveni. Echipa Panthers Ialoveni este compusă de elevele liceului și există de mai mult de 3 ani. Colectivul este compus de fete cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani care-și petrec timpul liber la antrenamente fiind mândre de obtinerea în 2 rânduri a titlului de campioane a Republicii Moldova la baschet editiile 2014/2015 și 2015/2016.