Cu părere de rău, Liceul Teoretic Țîpala nu a dispus până în prezent de o curte bine amenajată. Pentru a remedia această situație, tinerii din „Consiliul Local de Tineret” au propus să contribuie la asigurarea unui aspect mai frumos spațiului prin activitățile prevăzute în cadrul proiectului„ Schimbarea suntem noi”. Această intervenție ulterior, cred ei, va spori și interesul elevilor din comunitate dar și din localitățile vecine să-și facă studiile la liceul din Țîpala.
Prezentul proiect a avut o strânsă colaborare cu administrația Liceului Teoretic, fapt care a contribuit în mod direct la succesul proiectului „ Schimbarea suntem noi”. Membrii grupului au informat ceilalți elevi despre idee și au ales împreună elementele decorative, exemplu: o bufniță – simbol al înțelepciunii și altul un băiețel – simbolizând elevul. Adițional, pe perimetrul curții au fost plantați trandafiri, iedera, crizanteme și lalele. La sfârșitul lucrărilor a fost organizată o festivitate de inaugurare la care au fost prezenți elevii și cadrele didactice ale liceului.
Proiectul a fost desfășurat în perioada octombrie-noiembrie 2016 și a fost susținut financiar de Fondul pentru Tineri Ialoveni cu suma de 5.000 MDL și de administrația liceului cu suma de circa 2.000 MDL. Acest proiect a schimbat vitrina liceului și peisajul vizual la toți cei 508 elevi și 37 cadre didactice care traversează curtea zi de zi. Consiliul Local de Tineret Țipala este un grup format de 14 tineri ingenioși, consolidat la data de 01.07.2014 cu scopul de a asigura localității un viitor luminos și prosper.
De regulă, activitățile de pregătire sunt desfășurate în primărie. Pentru a contribui la sănătatea localnicilor comunei și la o viață mai bună pentru aceștia, tinerii au amenajat 3 terenuri de mini-fotbal în localitățile Budăi,Țipala și Bălțați și au organizat un camping, reușind astfel să impresioneze fiecare participant.