Fondul pentru Tineri Ialoveni a încheiat la 31 martie 2017 procesul de recepţionare a solicitărilor de finanţare din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri, runda a XIV-a. La această rundă au fost depuse 22 proiecte prin care se solicită suport financiar în valoare totală de 109,5 mii lei (suma nu include alte surse de finanţare identificate de grupurile de iniţiativă).
Circa 99 tineri, din care: 91% elevi şi 9% studenţi, cu vîrsta cuprinsă între 14 – 24 ani, ghidaţi de 8 cadre didactice şi lucrători de tineret din 17 localităţi ialovenene au reuşit să formeze grupuri de iniţiativă și Consilii Locale ale Tinerilor cu scopul de creare a oportunităților de participare a tinerilor pentru a contribui la dezvoltarea comunității și dezvoltarea personală. Grupurile de iniţiativă, în medie, au în componenţa lor cîte 4 – 5 tineri, dintre care din totalul lor sînt: 30 băieţi şi 69 fete.
Marți, 04 aprilie 2017, ora 14.30 și miercuri, 05 aprilie 2017, ora 14.30, în sala mare de şedinţe a Consiliului raional Ialoveni se vor desfăşura interviuri de clarificare cu toate grupurile de iniţiativă aplicante conform următorului orar (descarcă orar interviuri), iar la data de 11 aprilie 2017, ora 14.30 se va organiza festivitatea de semnare a Acordurilor de colaborare cu grupurile de iniţiativă finaliste din această rundă. Vă reamintim că proiectele vor fi implementate în perioada 12 aprilie – 20 iunie 2017.
Programul de Granturi Mici pentru tineri este desfăşurat de Fondul pentru Tineri Ialoveni cu suportul financiar oferit de Fundaţia Est-Europeană Moldova, Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Consiliul Raional Ialoveni şi mijloacele băneşti acumulate de membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni de la agenţi economici, persoane fizice şi din organizarea evenimentelor speciale.
Vă prezentăm lista proiectelor depuse spre finanţare:
| Nr. dosar | Data depunerii | Titlul proiectului | Localitatea | Numele grupului de iniţiativă | Numele, prenumele liderului | Suma solicitată |
| 314 | 23.03.17 | Un om curat, într-o țară curată, într-o lume curată | Horești | Tinerii protectori | Nirca Eduard | 4,500 |
| 315 | 30.03.17 | Fii pe Val | Gangura | Consiliul Local al Tinerilor | Gopleac Iulian | 6,000 |
| 316 | 30.03.17 | Spartachiada comunei Gangura | Gangura | GanguraWinners | Tircu Piotr | 5,000 |
| 317 | 30.03.17 | Carnavalul copiilor | Nimoreni | Consiliul Local al Tinerilor | Gheorghiță Alexandra | 5,100 |
| 318 | 30.03.17 | Sport – muncă și succes | Bardar | Consiliul Local al Tinerilor | Luchița Alina | 4,500 |
| 319 | 30.03.17 | Sit down | Țîpala | Consiliul Local al Tinerilor | Castraveț Valeria | 6,000 |
| 320 | 31.03.17 | Renaștem natura prin cultură | Mileștii Mici | Forța | Stici Marina | 5,975 |
| 321 | 31.03.17 | Educate, Inspire, Change | Molești | Consiliul Local al Tinerilor | Balanuța Mihaela | 3,055 |
| 322 | 31.03.17 | Diferiți, dar egali | Ialoveni | Bellatrix | Frunză Maria | 3,058 |
| 323 | 31.03.17 | Să ne cunoaștem țara! | Suruceni | Consiliul elevilor | Șoimu Laura | 5,600 |
| 324 | 31.03.17 | Un pas mic pentru tineri, un salt uriaș pentru viitor | Văratic | Tendința Viitorului | Paladii Stas | 4,205 |
| 325 | 31.03.17 | Green Power, Green Change | Bardar | Consiliul Local al Tinerilor | Luchița Ștefan | 5,975 |
| 326 | 31.03.17 | Reamenajarea stațiilor din satul Hansca | Hansca | Consiliul Local al Tinerilor | Muntean Adriana | 5,988 |
| 327 | 31.03.17 | Dezbateri Puhoi | Puhoi | Consiliul Local al Tinerilor | Modval Nicoleta | 3,258 |
| 328 | 31.03.17 | Amenajarea curții Oficiului Poștal | Malcoci | Consiliul Local al Tinerilor | Cotun Valeria | 6,000 |
| 329 | 31.03.17 | Informarea este cheia puterii! | Horești | Consiliul Local al Tinerilor | Movileanu Mădălina | 4,000 |
| 330 | 31.03.17 | EcoDecor: acasă-i cel mai bine! | Răzeni | Consiliul Local al Tinerilor | Beregoi Alexandra | 6,000 |
| 331 | 31.03.17 | Înverzirea terenului din jurul liceului | Costești | Ecologiștii | Beregoi Elena | 4,500 |
| 332 | 31.03.17 | Un mediu curat și sănătos pentru un viitor frumos | Ruseștii Noi | Consiliul Local al Tinerilor | Cebotaru Andrei | 5,965 |
| 333 | 31.03.17 | Ora Eco | Răzeni | Consiliul Local al Tinerilor | Rău Elena | 5,700 |
| 334 | 31.03.17 | Răzeni și Mogoșești: împreună pentru promovarea culturii | Răzeni | Consiliul Local al Tinerilor | Crețu Diana | 6,000 |
| 335 | 31.03.17 | Din online în offline | Văsieni | Consiliul Local al Tinerilor | Darii Natalia | 3,085 |