Seria lucrurilor frumoase realizate de membrii echipei Fondul pentru Tineri Ialoveni continuă. De aceasta dată, la iniţiativa lui Sergiu Gaibu şi cu ajutorul lui Ion Condrea, ambii tineri din oraşul Ialoveni, au început lucrările de desen pe asfalt a logoului Fondului pentru Tineri Ialoveni. Lucrările au început acum o săptămînă în Piaţa Unirii din centrul oraşului Ialoveni cu realizarea schiţei logoului.
Deja, la 19 iulie cei care au trecut prin preajmă au observat că pe o suprafaţă de aproximativ 50 m2 au apărut culori vii pe asfalt care formează logoul „Fondul pentru Tineri”. Acţiunea a fost autorizată de Primăria Ialoveni şi este parte componentă a campaniei de sensibilizare a locuitorilor raionului despre existenţa programului şi promovarea iniţiativelor tinerilor cu spirit civic dezvoltat. Ideea a prins viaţa şi datorită suportului financiar oferit de Fundaţia Est-Europeană din Moldova.
Sergiu Gaibu susţine că ideea i-a survenit încă de la atelierul de instruire şi planificare a activităţilor desfăşurat în februarie, totodată are încă multe alte idei geniale pe care şi le-a propus să le realizeze în cadrul Fondului pentru Tineri Ialoveni. „Cînd făceam desenul cu Ion Condrea m-a mirat şi m-a impresionat faptul că se apropia lumea să vadă ce facem, într-un final ne spuneau: Bravo, e ceva foarte bun pentru raionul nostru, e frumos. Concomitent am avut ocazia să relatăm mai multor oameni ce reprezintă Fondul pentru Tineri Ialoveni”.
Coordonatorul programului şi preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Eco-Răzeni” susţine că: „Trebuie să recunosc că ne mândrim cu asemenea membri ca Sergiu şi Ion, vă spun că munca lor nu este una uşoară, am simţit chiar eu pe pielea mea zilele trecute acest lucru. Ei chiar dau dovada de ambiţie şi curaj prin această acţiune. Ştiu că Sergiu mai are o idee vizavi de acest logou. Îmi doresc foarte mult ca desenul să se păstreze cît mai mult viu pe asfalt ca să bucure ochii ialovenenilor şi să-şi amintească mai des că există o echipă de 19 tineri care vor sa facă schimbări în raion”.
Restul membrilor Fondului pentru Tineri Ialoveni se bucură de ideea celor doi colegi şi speră la o evoluţie cît mai evidentă la nivel raional împreună cu întreaga echipă, depun muncă asiduă pentru aceasta şi sunt mândri de ceea ce fac. Este cazul să menţionăm că în luna august, Fondul pentru Tineri Iaoveni sărbătoreşte un an de la lansare.
Ana Lungu, com. Zâmbreni