Un nou atelier de instruire şi planificare a desfăşurat la mijlocul acestei săptămâni echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni. Trainingul a fost deschis de către vice- preşedintele raionului, Anatolie Melenciuc. Acesta a exprimat disponibilitatea Consiliului raional de a oferi în continuare susţinere prin cadrul juridic şi resurse financiare, pentru a spori mecanismul de autocunoaştere a comunităţii prin intermediul proiectului, program care activează de mai bine de un an în satele şi comunele raionului.
Atelierul a cuprins patru sesiuni: colectarea de fonduri din comunitate; grantmaking, promovarea acţiunilor Fondului şi organizarea internă a echipei. Nelipsite au fost exerciţiile de team building, fiindcă recent au fost recrutaţi 10 noi membri. Fundraisingul (colectarea de fonduri) care este văzută de unii ca o activitate de „cerşit în guleraşe albe” în adevăratul sens presupune însă un întreg plan de activitate şi evaluări ale riscurilor. În acest context, tinerii au fost provocaţi la un exerciţiu de rol prin care au „negociat” faţă în faţă cu agenţi economici improvizaţi. Astfel s-a realizat un un feed-back al avantajelor şi dezavantajelor şi erorilor frecvente la colectarea resurselor băneşti. Tema pentru acasă pe care a avut de pregătit fiecare membru a presupus prezentarea unor noi metode de colectare a fondurilor.
A doua zi de atelier s-a desfăşurat sub egida „Programul de granturi mici pentru tineri – PGM”. Au fost studiate aspectele teoretice şi practice privind calendarul PGM; lansarea şi promovarea; colectarea aplicaţiilor; criteriile de eligibilitate; selectarea proiectelor şi luarea deciziilor, ghidul solicitantului de finanţare; formularul de aplicare, codul de etică în grantmaking; implementarea şi monitorizarea proiectelor finanţate, raportarea narativă şi financiară.
Nota finală a atelierului a fost axată pe elaborarea planului de activitate a Fondului pentru perioada august – decembrie 2011 prin desfăşurarea evenimentelor speciale interactive destinate publicului larg.
Reamintim că „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este un grup de tineri, selectaţi şi instruiţi, cunoscuţi ca „cei mai tineri bancheri din Ialoveni”, care formează, promovează şi administrează transparent un fond special, destinat finanţării proiectelor iniţiate şi implementate de către tineri pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Programul este coordonat de către Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni, susţinut financiar de Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Agenţia Suedeză pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (Sida/Asdi), Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcii (DANIDA) şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Eurasia, în cooperare cu Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.
Ana Braghiş, Ulmu