Cîţiva membri ai echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni au fost întreprins o vizită de studiu la colegii lor de la Fondul pentru Tineri din Ungheni. Vizita s-a desfăşurat cu scopul de a realiza un schimb de idei şi bune practici între „tinerii bancheri” ai celor două raioane din ţară care implementează Programul „Fondul pentru Tineri” cu suportul Fundaţiei Est-Europeană din Moldova. Întîlnirea a avut loc la data de 8 decembrie în una dintre sălile de şedinţă ale Primăriei oraşului Ungheni.
Discuţiile s-au axat pe trei subiecte: colectarea de fonduri din comunitate, realizarea Programului de granturi mici şi planificarea activităţilor comune pentru anul 2012. Tinerii de la Ungheni au menţionat cîteva practici de succes realizate de ei pe parcursul acestui an: vînzarea mărţişoarelor, Karaoke party, Ziua copiilor şi cafeneaua tinerilor. Ialovenenii însă au împărtăşit din experienţa lor în organizarea evenimentelor speciale (festivaluri, concursuri), expoziţii cu vînzare, organizarea excursiilor pentru tineri şi prezentarea filmelor în desen animat pentru copii. Nu a fost trecut cu vederea nici aspectul cel mai delicat al procesului de fundraising – solicitarea de la agenţii economici, unde a fost menţionat că se întîmpină în continuare greutăţi la realizarea acestei metode.
Cu mîndrie şi multe cuvinte frumoase s-a vorbit la subiectul – oferirea granturilor. Ambele echipe, atît de la Ialoveni cît şi de la Ungheni, se bucură de rezultate bune şi impact asupra tinerilor din comunităţile unde au fost finanţate proiecte mici prin intermediul Programului de granturi mici pentru tineri din banii colectaţi prin activităţile menţionate anterior. S-au pus în discuţie aspecte privind organizarea concursului de granturi, modalităţile de acordare a banilor şi raportare. S-a propus ca în cadrul unei vizite ulterioare să fie vizitate localităţile şi grupurile de iniţiativă beneficiare a Programelor de granturi din Ungheni şi Ialoveni.
Pentru următorul an tinerii au venit cu iniţiativa a de face mai multe întîlniri în asemenea format, o tabără naţională la care să se facă un schimb de bune practici între toate cele trei Fonduri pentru Tineri existente în Republica Moldova, o vizită de studiu la colegi de peste hotare.
Vizita la Ungheni a membrilor Fondului pentru Tineri Ialoveni a coincis cu desfăşurarea recepţiei dedicate finisării proiectului “Fundaţia Muncii”, eveniment la care a fost invitată şi echipa de la Ialoveni. Printre invitaţii la recepţie au fost reprezentanţii Ministerul Tineretului şi Sportului, Behind International Olanda, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Camerei de Comerţ, ONG-urilor din raionul Ungheni.
În cadrul vizitei au participat din partea Fondului pentru Tineri Ialoveni patru membri: Alla Luţic (Ialoveni), Natalia Borta (Costeşti), Elena Constantinov (Moleşti), Ion Gheniţă (Costeşti) şi coordonatorul Programului, Dl Sergiu Gurău. Această vizită a fost o posibilitate pentru tinerii din Ialoveni să-şi evalueze rezultatele muncii lor prin comparaţie cu cele realizate de colegii săi de la Ungheni. În concluzie, Natalia Borta a ţinut să sublinieze că „succesele obţinute pînă acum de Fondul pentru Tineri Ialoveni se datorează faptului că acest Program este în mîinile unei echipe de tineri voluntari ambiţioşi, uniţi, care-şi cunosc bine misiunea şi reuşesc să obţină sprijinul tot mai multor actori sociali din raion”.
Elena Constantinov, sat. Moleşti