Echipament performant pentru tinerii de la Bardar

Grupul de iniţiativă  DTA SONOR din satul Bardar, împreună cu elevii Liceului Teoretic  “Aurel  David”, în cadrul implementării proiectului „Echipament audio – un pas spre viitor”, au testat echipamentul recent achiziţionat, la sărbătoarea tuturor românilor din 2 decembrie. Festivitatea a fost petrecută cu mult fast, dedicaţie şi cu o deosebită atitudine de patriotism şi dragoste faţă de plaiurile natale.
Deşi elevii şi-au dorit să serbeze pe 1 decembrie, însă datorită faptului că urma o zi de şcoală, au organizat evenimentul vineri, 2 decembrie, orele 16.00. Faptul că sărbătoarea a fost marcată cu o zi mai tîrziu nu a constituit un dezavantaj pentru o organizare reuşită şi implicare a tuturor claselor gimnaziale şi de liceu, ba chiar un plus, elevii liceului au reuşit să pregătească mai multe de numere artistice, poezii şi cîntece patriotice, maxime demne de repetat în veci. Tinerii au fost destul de activi, fiecare trăind emoţii cînd a evoluat în faţa publicului cîntînd sau recitînd … a  fost într-adevăr o dovadă în plus că la Bardar cresc tineri care îşi iubesc limba şi neamul, de la mic la mare înţeleg, simte şi sunt conştienţi că trebuie să apere cu destoinicie aceste valori naţionale.
Activitatea a avut un succes impunător datorită muncii depuse de grupul nostru pentru a aduce în liceu echipament performant, modern şi care nu face nimic altceva decît să „amplifice” sărbătoarea şi să facă să fie una organizată la un nivel cît mai înalt. Suntem recunoscători pentru faptul că în acest proces am obţinut suportul oferit de Fondul pentru Tineri Ialoveni şi Consiliul Raional Ialoveni.
La sărbătoare n-au lipsit nici invitaţii speciali, preşedintele Consiliului Raional, Domnul Nicolae Andronachi, primarul satului Bardar, Domnul Petru Plugaru, coordonatorul Programului Fondul pentru Tineri Ialoveni, Domnul Sergiu Gurău şi curatorul proiectului, Doamna Alla Luţic. Lucrurile s-au desfăşurat în modul cum a fost planificat, invitaţii au rămas impresionaţi de patriotismul de care au dat dovadă elevii liceului, apreciind cu cele mai bune calificative şi cuvinte de laudă pentru toţi participanţii la sărbătoare.
Putem menţiona că valoarea totală a echipamentului care a fost procurat (două boxe şi un amplificator) este de 11 mii lei, din care 9 mii lei reprezintă suportul financiar acordat de către Fondul pentru Tineri Ialoveni în cadrul Programului de granturi mici, runda a III-a şi 2 mii constituie contribuţia Primăriei satului Bardar.

Dumitru Bivol, satul Bardar

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki