Elevii din Ulmu mai aproape de Eminescu

Oricâte nu s-ar spune sau s-ar face, fenomenul eminescian rămâne o sursă inepuizabilă de inspirație și cunoaștere a identității noastre. Reuniți sub semnul iubirii pentru geniul literaturii române, membrii grupului de inițiativă Pro Cultura din Ulmu și-au asumat datoria de a spori interesul și aprecierea tinerilor și comunității pentru creația celui care a reușit să unească un întreg popor.

De la cel mai mare cărturar la cititorul ordinar, fiecare din noi a rămas fascinat și marcat de versul lui celui mai mare poet pe care l-a avut și-l va avea pământul românesc vreodată. Și fiindcă tematica creației eminesciene renaște și se regăsește în fiecare generație, elevii Gimnaziului „Mihai Eminescu” din Ulmu au venit cu frumoasa inițiativă de a valorifica mai aprofundat opera poetului, prin inaugurarea unui festival raional și a unui concurs de creație. Gimnazienii au reușit, grație suportului Fondului pentru Tineri ialoveni în valoare de 6000 lei și a propriei motivații de implicare, să implementeze cu succes proiectul „Dor de Eminescu”.

Astfel, elevii pasionați de scriere în versuri sau proză au avut posibilitatea să-și dezvolte abilitățile creative, să-și promoveze talentul în cadrul diverselor activități ale proiectului, dar și să descopere alte valori ascunse ale universului eminescian. Totodată, membrii echipei de proiect au cunoscut mai bine ce înseamnă implicare și responsabilitate, organizare și spirit de echipă, sporindu-le și mai mult interesul pentru acțiuni de voluntariat.

După finisarea proiectului, grupul de inițiativă a decis să continue tradiția de organizare a edițiilor următoare ale festivalului „Dor de Eminescu”, unicul de acest gen în raionul Ialoveni. De asemenea, pentru un impact și mai mare, periodic echipa va publica postări dedicate proiectului pe rețelele de socializare.

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat și inclusiv cu susţinerea financiară a Consiliului Raional Ialoveni și a Fundaţiei Est-Europene din resursele acordate de Suedia.

Articol realizat în cadrul proiectului ,,Activismul tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, implementat de către Asociația obștească „Eco-Răzeni”, beneficiară a programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer.

Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politică Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat.

Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki