Implicarea aduce schimbarea la Cărbuna

Spațiile publice sunt scena vieții publice a unei comunități, care dezvoltă membrilor ei simțul identității, întărind și mai mult sentimentul de apartenență. Lipsa acestor spații sau amenajarea lor neadecvată afectează profund calitatea vieții acestei comunități. Tinerii din Cărbuna sunt ferm convinși că, odată cu amenajarea parcului central, s-ar crea un cadru mai plăcut, sănătos şi relaxant pentru toți. Prin implementarea proiectului „Un tânăr implicat – parc mai curat”, membrii Consiliului Local de Tineret Cărbuna și-au propus să confere localității un aspect mai atrăgător și invitant care ar permite organizarea în aer liber a diferitor activități sportive, culturale și de agrement.

Spațiul public, de rând cu instituțiile publice, joacă un loc foarte important în dezvoltarea și afirmarea unei comunități. Ele capătă o semnificație aparte pentru membrii comunității, iar dacă e bine proiectat și funcțional, el sporește participarea și implicarea activă în viața publică, simbolizând cultura societății în care se află. Ideea reamenajării parcului din centrul satului Cărbuna a survenit în urma efectuării unui sondaj de opinie organizat de către membrii Consiliului Local de Tineret, distribuit pe rețelele de socializare. Deși parcul este dotat cu multiple unități de mobilier stradal, acestea nu permit organizarea unor evenimente care ar implica un număr mai mare de persoane, fiind situate la distanță unele de altele.

Totodată, în cazul unor condiții meteo mai puțin favorabile, spațiul nu oferă nici un loc acoperit, pentru desfășurarea evenimentelor. Soluția identificată de tinerii cărbuneni, prin elaborarea proiectului „Un tânăr implicat – parc mai curat”, este salubrizarea completă a parcului și construcția unui foișor de formă dreptunghiulară, care ar motiva ărbunenii, de la mic la mare, să petreacă cât mai mult timp în natură. Grație susținerii financiare primite din partea Fondului pentru Tineri Ialoveni, în valoare de 6 000 lei și a implicării active a voluntarilor, echipa de proiect a reușit să realizeze cu succes cele propuse, să ofere un aspect mai adecvat parcului central din Cărbuna, dar și să-și consolideze spiritul civic și cel de echipă. Iar mesajul transmis de tinerii, prin implementarea acestui proiect, este că amenajarea spațiilor publice este un proces la care trebuie să participăm cu toții, pentru că toți suntem beneficiarii acestora.

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat și inclusiv cu susţinerea financiară a Consiliului Raional Ialoveni și a Fundaţiei Est-Europene din resursele acordate de Suedia.

Articol realizat în cadrul proiectului ,,Activismul tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, implementat de către Asociația obștească „Eco-Răzeni”, beneficiară a programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer.

Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politică Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat.

Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki