Festivalul raional ,,Dor de Eminescu”, Ediția I, desfășurat la Ulmu

În scopul valorificării operei poetice eminesciene, la 15 ianuarie 2022, în sala de festivități a Gimnaziului ,,Mihai Eminescu” din s. Ulmu, s-a desfășurat Festivalul raional ,,Dor de Eminescu”, Ediția I. În cadrul acestui eveniment au adus un omagiu poetului național și universal Mihai Eminescu la 172 de ani de la naștere, administrația raionului Ialoveni, Primăria satului Ulmu, profesorii și elevii Gimnaziului ,,Mihai Eminescu”, Ulmu, precum și Asociația băștinașilor din diasporă Ulmu.

În deschiderea festivității, domnul Mihail SILISTRARU, președintele raionului Ialoveni a subliniat că luceafărul poeziei românești e universul cultural în care se afirmă națiunea română, iar creația sa – izvor nesecat de patriotism și de înțelepciune. Apoi, domnul președinte Mihail SILISTRARU a felicitat cordial și a decernat diplome de merit laureaților concursului desfășurat pe parcursului lunii decembrie 2021, în cadrul Festivalului raional ,,Dor de Eminescu”, la care au participat peste 115 elevi talentați din instituțiile de învățământ din localitățile raionului.

Secțiunea I – treapta gimnazială – recital de poezie:
Locul I:
Nichita Bordeianu, elev, clasa a VI-a, Gimnaziul Sociteni;
Mihaela Mereacre, elevă, clasa a VI-a, Liceul Teoretic ,,Olimp”, Costești;
Locul II:
Paula Cegolea, elevă, clasa a V-a, Liceul Teoretic ,,Olimp”, Costești;
Paula Cojușneanu, elevă, clasa a V-a, Gimnaziul Malcoci;
Cristian Sava, elev, clasa a VII-a, Liceul Teoretic ,,Andrei Vartic”, Ialoveni;
Locul III:
Mădălina Brînză, elevă, clasa a V-a, Gimnaziul ,,Mitropolit Gurie Grosu”, Nimoreni;
Alina Corcodel, elevă, clasa a IX-a, Liceul Teoretic ,,Andrei Vartic”, Ialoveni;
Mădălina Ursu, elevă, clasa a VI-a, Gimnaziul ,,Mihai Eminescu”, Ulmu.

Secțiunea II – treapta liceală – scriere creativă:
Locul I:
Vanesa Petrașcu, elevă, clasa a XI-a, Liceul Teoretic ,,Andrei Vartic”, Ialoveni;
Locul II:
Daniela Guțu, elevă, clasa a XII-a, Liceul Teoretic ,,Andrei Vartic”, Ialoveni;
Locul III:
Lilia Meriacri, elevă, clasa a X-a, Liceul Teoretic ,,Dimitrie Cantemir”, Văsieni;
Cristina Plotnicov, elevă, clasa a XI-a, Liceul Teoretic ,,Dimitrie Cantemir”, Văsieni.

Administrația raionului Ialoveni le dorește multe succese notabile laureaților festivalului, care s-au remarcat prin recitalul expresiv de creații literare și îi invită să participe în cadrul seratei muzical-literare ,,Romanța sufletului meu”, ce se va desfășura joi, 20 ianuarie 2022, ora 17:30, în sala de festivități a Casei Raionale de Cultură ,,Andrei Ungureanu”, Ialoveni, în contextul aniversării a 172 de ani de nașterea geniului tuturor românilor.

Evenimentul a culminat cu un spectacol muzical-coregrafic oferit de Ansamblul etnofolcloric ,,Fir de busuioc” și Ansamblul de dansuri populare ,,Spicușor” din satul Ulmu.

La final, a urmat o depunere de flori la bustul marelui poet din scuarul Gimnaziului ,,Mihai Eminescu”, Ulmu.

Festivalul este organizat în contextul proiectului ,,Dor de Eminescu”, implementat de grupul de inițiativă civică ,,Pro Cultura” din s. Ulmu, lider – Alina Jumir, mentor – Victoria Guțu, cu suportul Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”, în Rundele a XXII-a și a XXIII – a de granturi mici, desfășurate în primăvara și toamna anului 2021.

Pentru conformitate,
Victor Pletosu,
specialist principal în domeniul politicilor de tineret,
Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki