Studiu privind situația și analiza necesităților tinerilor NEET din localitățile raionului Ialoveni

Multitudinea de provocări cu care se confruntă tânăra generație – cataloghează acest grup, ca fiind unul dintre cele mai defavorizate din țara noastră, în comparație cu alte grupe de vârstă. Așa cum tinerii constituie un grup social foarte important, atât din perspectiva dezvoltării sociale, cât și mai ales, a dezvoltării economice a țării, formând baza populației active – nivelul și modul de integrare al tinerilor în societate, este un lucru esențial atât pentru viitorul lor, cât și pentru viitorul acestei țări.

Astfel, Asociația Obștească “Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni și suportul financiar al Uniunii Europene prin intermediul Fundației Est-Europene a realizat conform planului de activități al Programului “Fondul pentru tinerii antreprenori din raionul Ialoveni”, parte componentă a Programului de dezvoltare a politicilor de tineret ale raionului Ialoveni pentru anii 2022-2026, Studiul privind situația și analiza tinerilor NEET din localitățile raionului Ialoveni.

Studiul prezintă o analiză specifică a situației tinerilor din localitățile raionului Ialoveni, care și-a propus să identifice factorii principali ce condiționează situația dificilă a multor tineri din regiune. Procesul de analiză a stabilit că vulnerabilitatea tinerilor este cauzată în principal de sărăcie; investiții reduse în sectorul social; acces restrâns la servicii calitative de educație, sănătate, odihnă, petrecere interesantă și utilă a timpului liber; acces limitat la informații în probleme ce le afectează viața, sănătatea și bunăstarea emoțională; lipsa unui mediu protector și sigur; posibilități reduse pentru tineri de a se implica în procesul decizional la nivel personal, social și comunitar; lipsa/insuficiența cunoștințelor, abilităților și comportamentelor necesare la tineri de a-și rezolva problemele cu care se confruntă ș.a.

În același timp, tinerii din localitățile raionului Ialoveni sunt limitați în oportunitățile lor datorită lipsei infrastructurii adecvate la nivel local, precum și a conexiunii interurbane necorespunzătoare (transportul public din sate). O altă problemă considerabilă în valorificarea potențialului tinerilor – o constituie lipsa locurilor de muncă atractive și oportunitățile economice limitate, ceea ce împiedică tinerii, în special din grupurile vulnerabile, să-și atingă aspirațiile personale și profesionale. Barierele de integrare în câmpul muncii, transformă tinerii în subiecți ai discriminării pe piața muncii.

În pofida faptului că situația tinerilor din localitățile raionului Ialoveni, nu e deloc una bună, putem afirma cu certitudine că rezultatele obținute în cadrul studiului vor servi ca punct de reper în dezvoltarea noilor abordări, care necesită a fi întreprinse de reprezentanții instituțiilor publice din regiune în crearea unui mediu favorabil sporirii performanțelor personale și profesionale ale tinerei generații, în cadrul comunității în care trăiesc.

În contextul nevoilor identificate în rândul tinerilor NEET din localitățile raionului Ialoveni, expertele responsabile de elaborarea studiului, au recomandat să fie întreprinse următoarele măsuri:
– Furnizarea de servicii de consiliere și orientare a carierei pe tot parcursul vieții, dedicate tinerilor NEET din raionul Ialoveni.
– Dezvoltarea serviciilor de sprijin și monitorizare pentru tinerii care au ieșit din sistemul educațional, pâna la încadrarea stabilă în câmpul muncii.
– Furnizarea unor servicii de tip „a doua șansă” pentru tinerii din învățământul gimnazial și secundar de specialitate.
– Organizarea campaniilor de promovare a serviciilor adresate tinerilor NEET, de educație pe tot parcursul vieții, sprijin pentru inițierea unei afaceri/ activități individuale și accesare de fonduri pentru start-up, prin măsuri specifice ce țintesc tinerii NEET (organizarea caravanelor informative, creare de parteneriate între ONG-ri/ APL/ etc.).
– Organizarea taberelor de vară în vederea familiarizării tinerilor cu specificul profesiilor, cu tipurile de instituții profesionale, cu specificul învățământului dual.
– Acompaniere îndrumată la nivel personal, pentru fiecare tânăr(ă) individual, nu doar prin politici macroeconomice – asistența socială, consiliere psihologică, mentorat la locul de muncă, pachet de asistență pentru familie.
– Educarea, formarea și responsabilizarea tinerilor înainte de a le oferi granturi/ subvenții. Cursuri despre planul de afaceri, bugetul, riscurile și oportunitățile.
– Dezvoltarea cursurilor de scurtă durată/sau finanțarea cursurilor de scurtă durată pentru a obține profesii de interes pentru tineri.
– Formarea de echipe multidisciplinare între diferite organizații din aceeași comunitate pentru a acorda suport asistențial tinerilor NEET.
– Crearea noilor locuri de muncă în localități, subvenționarea locurilor de muncă cu salarii motivante.
– Atragerea investițiilor străine în deschiderea locurilor de muncă pentru tineri din localități.
– Promovarea tinerilor și istoriilor lor de succes prin intermediul rețelelor de socializare.
– Finanțarea instituțiilor de învățământ pentru a organiza vizite de studii la școlile profesional-tehnice și întreprinderi din Republica Moldova, participarea la târguri de cariere.

Versiunea integrală a studiului poate fi accesată AICI.

Studiul a fost elaborat în perioada martie – aprilie 2022 de Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” și Consiliul Raional Ialoveni, cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Suediei prin intermediul Fundației Est-Europene din Moldova, în cadrul proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)”.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki