Administraţia raionului Ialoveni şi Fondul pentru Tineri Ialoveni invită toţi doritorii la cea de a treia ediţie a Festivalului Raional al Tinerilor Familii „Tu eşti altarul vieţii mele”, eveniment de promovare a tinerelor familii model din raion. Obiectivele Festivalului sunt: să consolideze relaţiile de dragoste şi respectul reciproc între soţi; să încurajeze participarea lor la viaţa comunităţii; să dezvolte schimbul de experienţă, atitudini, valori, cunoaşterea şi comunicarea între tinerele familii înzestrate cu trăinicie; să cultive tinerei generaţii potenţialul valoric autentic al unei familii model.
Festivalul Raional al Tinerilor Familii, Ediţia a III-a, va avea loc duminică, 16 septembrie 2012, orele 16.00 în incinta Casei Raionale de Cultură Ialoveni, fiind cuprins în Programul Raional de Acţiuni în Domeniul Tineretului pentru anul 2012.













