Primii tineri din Costești au fost instruiți în acordarea ajutorului în cazuri de urgenţă

Grupul de iniţitativă “Învaţă să fii un tînăr sănătos” şi cei 15 educatori de la egal la egal, care au fost instruiţi în cadrul proiectului finanţat de Fondul pentru Tineri Ialoveni, runda a IV-a a Programului de granturi mici pentru tineri, au dat start unei noi etape de implementare.

Educatorii de la egal la egal au fost instruiţi în cadrul seminarelor privind tehnicile şi metodele de acordare a primului ajutor în caz de fracturi, arsuri, înec şi accident auto. După participarea lor la seminare reţeaua de educatori de la egal la egal, împreună cu membrii grupului de iniţiativă sunt pregătiţi pentru a merge în şcoli şi în liceele din Costeşti, Moleşti şi Hansca pentru a desfăşura seminare cu tinerii din clasele a VIII-a, a IX-a şi a X-a.

Continuă să citești

Elevii din Puhoi vor să combată violența printre tineri

Violenţa a devenit un fenomen tot mai des întîlnit printre adolescenţi. Cel mai des aceştia devin agresivi cu cei mai vulnerabili, pentru a-şi manifesta superioritatea. Grupul de iniţiativă ”Cheia succesului”, constituit din trei elevi ai Liceului teoretic Puhoi, Nicoleta Ciobanu, Olga Soltan şi Andrei Goreanu, au decis să atragă atenţia asupra acestei probleme.

Acest grup de iniţiativă a lansat recent un proiect cu genericul ”Violenţa – arma celor slabi”, fiind acceptat spre finanţare de către Fondul pentru Tineri Ialoveni în cadrul Programului de granturi mici pentru tineri. În contextul Zilei Mondiale de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor, a fost dat startul unui şir de acţiuni care au scopul de a crea un mediu favorabil, nonviolent, prin sensibilizarea şi conştientizarea fenomenului violenţei în rîndul tinerilor: în şcoală, în familie şi în societate.

Continuă să citești

Un spaţiu mai curat şi mai amenajat pentru elevii de la „Petre Ştefănucă”

Problema ecologică este un imperativ al timpului. Fapt conștientizat și de noi, elevii liceului „Petre Ștefănucă” din Ialoveni. Împreună cu profesoarele de chimie şi biologie, Ecaterina Caracuian şi Valentina Galescu, am hotărât să formăm grupuri de inițiativă şi să participăm la runda a IV-a a Programului de granturi mici pentru tineri, organizată de „Fondul pentru Tineri Ialoveni”.

Mare ne-a fost bucuria când am aflat că am câştigat. Astfel, grupurile de iniţiativă „Generaţia viitorului” şi „Ecoatitudine” au pornit în realizarea proiectelor „Foişorul ecologic” care prevede o clasă în aer liber şi „Un pom, o floare pentru fiecare” – o zonă de agrement cu mobilier stradal şi panou informativ. Ambele proiecte sunt ecologice. Datorită lor a fost plantat foarte mult material săditor.

Continuă să citești

La Costeşti a fost lansat un nou proiect consacrat tinerilor

Miercuri, în satul Costeşti a fost dat startul proiectului “Primul ajutor pentru un viitor mai sigur!” care va fi implementat de către grupul de iniţiativă “Învaţă să fii un tânăr sănătos!”, finanţat de Fondul pentru Tineri Ialoveni. Acest grup de iniţiativă este unul complex, format din tineri locuitori a trei sate: Costeşti, Moleşti şi Hansca, care sunt voluntari ai Asociaţiei Obşteşti “Alternativa”, Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „Avante” şi elevi ai diferitor instituţii educative.

Scopul proiectului este de a crea o generaţie tânără informată cum să ofere primul ajutor, care se va realiza prin activităţi precum: instruirea şi formarea unei reţele regionale de educatori de la egal la egal în domeniul oferirii primului ajutor; realizarea a zece seminare de către reţeaua de educatori în satele Costeşti, Moleşti şi Hansca; şi învăţarea metodelor de educaţie non-formală şi punerea loc în practică în cadrul seminarelor de către educatori.

Continuă să citești

Festivitatea de semnare a Acordurilor de colaborare

14 grupuri de iniţiativă ale tinerilor din opt localităţi ale raionului Ialoveni şi-au început activitatea de realizare a acţiunilor în cadrul celei de a V-a runde a Programului de granturi mici. Circa 40 de tineri vor fi implicaţi pe parcursul lunilor noiembrie – decembrie 2012 în implementarea proiectelor elaborate de ei, grupul ţintă fiind semenii lor care vor avea posibilitatea să beneficieze de acţiuni antrenante şi plăcute, ce oferă condiţii sigure de petrecere a timpului liber pentru tineri.

În conformitate cu Planul de activitate al Fondului pentru Tineri Ialoveni, Programul Raional de Acţiuni în Domeniul Tineretului pentru Anul 2012, în scopul stimulării participării tinerilor la dezvoltarea comunităţii lor, la 1 noiembrie 2012, în sala mare de şedinţe a Consiliului raional Ialoveni, s-a desfăşurat şedinţa de semnare a Acordurilor de colaborare între Asociaţia Obştească ,,Eco-Răzeni”, administraţia raionului Ialoveni şi cele 14 grupuri de iniţiativă care au obţinut finanţare în runda a V-a a Programului de granturi mici al Fondului pentru Tineri Ialoveni.

Continuă să citești

(doc) Raport financiar intermediar pe venituri şi cheltuieli

Pe parcursul lunilor ianuarie – octombrie 2012, membrii echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni au reuşit să acumuleze resurse financiare în valoare totală de 11.772,00 lei. Banii au fost acumulaţi din organizarea evenimentelor speciale de colectare a fondurilor din localităţile raionului Ialoveni sau din donaţiile oferite de persoane fizice şi juridice (autorităţi publice şi agenţi economici). Bugetul Programului de granturi mici, în această perioadă, a fost suplinit cu 50.000,00 lei de către Ministerul Mediului al Republicii Moldova prin intermediul Fondului Ecologic Naţional, 20.000,00 lei de către Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova şi cu 40.000,00 lei de către Consiliul Raional Ialoveni.

Vă prezentăm în continuare sursele de formare a bugetului Programului de Granturi Mici al Fondului pentru Tineri Ialoveni prin eforturile depuse de membrii ai echipei in primele zece luni ale anului curent: Continuă să citești

Tinerii ialoveneni participă la formarea bugetului Programului de granturi mici

Acţiunea de colectare a fondurilor din comunitate – Concursul Raional TVC, cu genericul: Moldovenii în vacanţă, ediţia a IV-a, organizată de administraţia raionului Ialoveni în parteneriat cu Fondul pentru Tineri Ialoveni, A.O. ,,Eco-Răzeni”, Casa Raională de Cultură Ialoveni, în scopul valorificării potenţialului creator al tinerei generaţii, s-a desfăşurat în două semifinale. În cadrul celor două semifinale ale concursului, au fost colectate resurse financiare în valoare de 3325 lei.

Prima semifinală s-a desfăşurat la 26 octombrie 2012, unde au intrat în competiţie echipele: ,,Forţa” din com. Mileştii Mici, căpitan Andronache Ştefan (nota medie – 9,07, Locul I); ,,Fulger” din sat. Ulmu, căpitan Braga Mihai (nota medie – 8,13, Locul II); ,,Nimeni alţii” din com. Răzeni, căpitan Ion Creţu (nota medie – 7,93, Locul III). A doua semifinală s-a desfăşurat la 28 octombrie 2012, unde au intrat în competiţie echipele: ,,Adrenalin şi Baba Clava” din sat. Horeşti, căpitan Andrei Cociug (nota medie – 9,53, Locul I); ,,Ardei” din sat. Dănceni, căpitan Petru Vîrlan (nota medie – 9,47. Locul II); ,,Simplu” din sat. Moleşti, căpitan Corneliu Spînu (nota medie – 8,67, Locul III).

Continuă să citești

Finaliştii Programului de granturi mici, runda a V-a

Fondul pentru Tineri Ialoveni vă informează despre rezultatele evaluării propunerilor de proiect depuse în runda a V-a a Programului de granturi mici pentru tineri. Din 19 proiecte intrate în concurs au fost selectate condiţionat pentru finanţare 14 proiecte cu un buget total de 42 mii lei. Proiectele vor fi implementate în 8 localităţi din raionul Ialoveni pe parcursul a două luni (noiembrie – decembrie 2012).

În urma interviurilor cu aplicanţii şi analizei dosarelor, membrii echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni au decis să selecteze pentru finanţare următoarele iniţiative ale tinerilor:

Continuă să citești

Invitaţie la TVC, ediţia 2012

Administraţia raionului Ialoveni în parteneriat cu Fondul pentru Tineri Ialoveni şi primăriile localităţilor din raion organizează cea de a patra ediţie a Concursului raional TVC cu genericul “Moldovenii în vacanţă”. Cu acest prilej, invităm toţi doritorii de a savura momente de umor şi de a susţine echipele participante.

În cadrul evenimentului, pe scena mare a Casei raionale de Cultură Ialoveni, vor concura echipe de tineri din toate localităţile raionului. Concursul se va desfăşura în 2 etape: etapa de calificare şi etapa finală conform graficului de mai jos:
I semifinală 26.10.2012, ora 16.00 – Mileştii Mici, Răzeni, Ulmu;
II semifinală 28.10.2012, ora 16.00 – Bardar, Dănceni, Moleşti, Horeşti;
Finală 11.11.2012, ora 14.00 – Echipele laureate ale etapelor semifinale.

Continuă să citești

Lista proiectelor depuse în runda a V-a a Programului de granturi mici

Fondul pentru Tineri Ialoveni a încheiat la 15 octombrie 2012 procesul de recepţionare a solicitărilor de finanţare din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri, runda a V-a. La această rundă au fost depuse 19 proiecte prin care se solicită suport financiar în valoare totală de 171,4 mii lei (suma nu include alte surse de finanţare identificate de grupurile de iniţiativă).

Circa 73 tineri, din care: 90% elevi şi 10% studenţi, cu vîrsta cuprinsă între 15 – 30 ani, ghidaţi de 12 cadre didactice şi lucrători de tineret din 9 localităţi ialovenene au reuşit să formeze 19 grupuri de iniţiativă cu scopul de a se implica în soluţionarea unei probleme din comunităţile în care trăiesc. Cei mai activi tineri la acest apel de proiecte sînt cei din Ialoveni care au depus 6 formulare de aplicare, Costeşti şi Horeşti cîte 3 proiecte, Văsieni – 2 proiecte. Grupurile de iniţiativă, în medie, au în componenţa lor cîte 3 – 4 tineri, dintre care din totalul lor sînt: 25 băieţi şi 48 fete. Grupurile de iniţiativă care au în componenţa lor cei mai mulţi membri sunt: „Învaţă să fii un tînăr sănătos!” din sat. Costeşti (7 tineri), „Pro-lectura” din or. Ialoveni (5 tineri), „Cutezătorul” din sat. Văsieni (5 tineri) şi „Pro-succes” din or. Ialoveni (5 tineri).

Continuă să citești

Lansarea Programului de Granturi Mici, runda a V-a

Fondul pentru Tineri Ialoveni lansează cea de a V-a rundă a concursului de proiecte din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri. Acesta este destinat tinerilor din localităţile raionului Ialoveni şi are drept scop  încurajarea şi creşterea participării tinerilor la dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor în care locuiesc prin oferirea de suport financiar pentru realizarea iniţiativelor şi proiectelor acestora.
Pentru a aplica la această rundă de finanţare a programului, trebuie de întreprins următorii paşi:
1. Formaţi un grup de iniţiativă din cel puţin 3 tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 ani.
2. Descărcaţi formularul de aplicare  de pe site-ul www.fondultinerilor.md. Tot aici găsiţi Ghidul solicitantului de finanţare pentru a afla mai multe despre concurs şi criteriile de eligibilitate.
3. Completaţi formularul de aplicare împreună cu membrii grupului.
4. Trimiteţi formularul de aplicare pînă la 15 octombrie 2012 la adresa pgm@fondultinerilor.md sau la sediul Consiliului Raional Ialoveni (or. Ialoveni, MD 6801, str. Alexandru cel Bun 33, et. 2, Anticamera).
Continuă să citești

Programul “Fondul pentru Tineri Ialoveni” în topul bunelor practici

Gala Bunelor Practici ,,Promovarea politicilor de tineret în raionul Ialoveni”, ediţia a I-a, s-a desfăşurat la 24 august 2012, în sala mare de şedinţe a Consiliului Raional Ialoveni. Este un eveniment care recunoaşte şi celebrează public realizările şi bunele practici în domeniul tineretului, precum şi persoanele, programele şi organizaţiile care implementează şi promovează politicile de tineret în raionul Ialoveni.

O Comisie specială pentru organizarea, desfăşurarea şi jurizarea Galei Bunelor Practici, instituită prin Dispoziţia Preşedintelui raionului, a analizat acţiunile, proiectele pentru tineri desfăşurate în ultimii ani, dar şi cele de viitor şi a estimat contribuţia partenerilor administraţiei raionului în implementarea politicilor de tineret, în corespundere cu următoarele criterii:
Continuă să citești

Invitaţie la Festivalul Raional al Tinerelor Familii, ediţia a III-a

Administraţia raionului Ialoveni şi Fondul pentru Tineri Ialoveni invită toţi doritorii la cea de a treia ediţie a Festivalului Raional al Tinerilor Familii „Tu eşti altarul vieţii mele”, eveniment de promovare a tinerelor familii model din raion. Obiectivele Festivalului sunt: să consolideze relaţiile de dragoste şi respectul reciproc între soţi; să încurajeze participarea lor la viaţa comunităţii; să dezvolte schimbul de experienţă, atitudini, valori, cunoaşterea şi comunicarea între tinerele familii înzestrate cu trăinicie; să cultive tinerei generaţii potenţialul valoric autentic al unei familii model.

Festivalul Raional al Tinerilor Familii, Ediţia a III-a, va avea loc duminică, 16 septembrie 2012, orele 16.00 în incinta Casei Raionale de Cultură Ialoveni, fiind cuprins în Programul Raional de Acţiuni în Domeniul Tineretului pentru anul 2012.

Continuă să citești

Asociaţia “Eco-Răzeni” premiată pentru transparenţă organizaţională

Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a ONG-urilor din Moldova CONTACT, cu susținerea Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) în cadrul Programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP) implementat de FHI 360, a anunţat miercuri, 27 iunie 2012 câştigătorii primei Gale a Bunelor Practici „Promovarea Transparenţei în Sectorul Asociativ”. Această Gală este un eveniment unic naţional, care recunoaşte şi celebrează public realizările şi bunele practici ale organizaţiilor societăţii civile (OSC) în implementarea principiilor de bună guvernare şi sporire a transparenţei.

Nouă OSC-uri din Moldova au fost premiate pentru promovarea transparenţei organizaţionale: “Eco-Răzeni”, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM), Centrul Regional de Asistenţă şi Informare a ONG-urilor – CONTACT Cahul, “Salvaţi viaţa”, “Casa Comună”, “Parteneriatul Social”, Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM” şi “Resonance”.

Continuă să citești

A fost publicat Raportul de activitate 2010 – 2011

Fondul pentru Tineri Ialoveni a apărut ca răspuns la nevoia de a dezvolta un mecanism viabil prin care să fie sprijiniţi tinerii ca să participe activ la transformarea comunităţilor în care trăiesc. Programul şi-a propus să demonstreze că bunele intenţii, resursele oferite de donatori şi potenţialul tinerilor se transformă în impact social real şi măsurabil, iar prin puterea exemplului să formăm o nouă generaţie de tineri preocupaţi de dezvoltarea personală şi comunitară. Prin intermediul programului, am cunoscut deja tineri extraordinari care-şi doresc, sînt pregătiţi şi au demonstrat că pot face viaţa mai bună în localităţile lor.

Primii doi ani de activitate au fost o perioadă despre care mai bine lăsăm să vorbească rezultatele prezentate în paginile raportului, dar nu înainte de a-mi exprima recunoştinţa şi să le mulţumesc tinerilor care au activat în grupurile de iniţiativă şi au dat sens existenţei noastre, finanţatorilor şi donatorilor care au investit încredere în noi şi au făcut ca vise să devină realitate, partenerilor şi colaboratorilor care au venit alături de noi şi au contribuit direct la realizarea programului, echipei de voluntari fără de care nu ne-am fi descurcat în această muncă atît de importantă, în acelaşi timp reafirm dorinţa de a prelungi colaborarea cu toţi cel puţin la acelaşi nivel de intensitate şi în anii ce urmează.

Continuă să citești