O viață mai frumoasă pentru locuitorii comunei Gangura

IMG_20181106_133733Tinerii comunei Gangura s-au mobilizat umăr la umăr pentru a-și aduce contribuția la punerea în valoare a curții gimnaziului, amenajând-o cu toate cele necesare pentru ca ea să devină un adevărat loc de recreere pentru copii localității și părinții acestora. Astfel, grupul de inițiativă „Generația nouă” a reușit să schimbe în bine imaginea gimnaziului și a satului, demonstrând încă o dată că doar împreună pot fi realizate lucruri durabile și frumoase.

La finele lunii septembrie a anului trecut, cu suportul Fondului pentru Tineri Ialoveni şi al Consiliului raional Ialoveni, a demarat cea de-a XVII-a rundă a Programului de Granturi Mici pentru Tineri, la care au participat și tinerii gangureni. Aceștia au prezentat proiectul „Tineri activi – viitor prosper”, prin care și-au propus să cultive grija și responsabilitatea tinerilor pentru satul natal, provocându-i să se implice în egală măsură în înverzirea şi amenajarea comună a terenului din curtea gimnaziului.

Proiectul a început cu pregătirea terenului pentru lucrările de înverzire, pregătiri efectuate cu susținerea direcţiei gimnaziului şi a Primăriei Gangura, în persoana domnului primar Marcel Bobeica. Inițial, a fost pregătit șanțul și construită temelia, apoi a fost montat gardul din beton. În continuare, a fost instalată o poartă, confecționată la comandă de către un grup de meșteri din Chișinău, după care curtea a fost amenajată cu scaune, coșuri de gunoi și material săditor. Pe parcursul implementării proiectului, elevii claselor a 8-a și a 9-a au devenit mai prietenoși unii cu alții, mai activi și cooperanți în realizarea misiunilor propuse.

Datorită unei colaborări frumoase cu meșterii voluntari ai comunei, grupul de inițiativă „Generația nouă” a reușit să economisească 2 mii de lei, economii care au fost utilizate pentru a mai realiza un lucru nobil. Membrii grupului au propus, în cadrul unei ședințe, ca din acești bani să fie reparate băncile avariate ale cabinetului de biologie, care duc la deteriorarea hainelor elevilor. Astfel, în decursul unei săptămâni, cu ajutorul părinților elevilor clasei a 8-a, cabinetul de biologie și-a înnoit aspectul. Cu alți 500 de lei rămași, au mai fost procurate două mingi pentru activitățile orelor de educație fizică.

Cu cei 8500 de lei alocați de Fondul pentru Tineri Ialoveni și alte 11084 de lei furnizați de Primăria Gangura, s-a reușit implementarea proiectului fără devieri esenţiale de la planificarea iniţială, iar eforturile comune, depuse de grupul de inițiativă, voluntarii gimnaziului și ai comunei, au făcut ca în final rezultatele să depășească orice așteptare. Grație acestei frumoase inițiative tinerești, localnicii comunei Gangura s-au mai ales cu un spațiu verde de agrement și recreere pentru de toate vârstele.

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni şi susţinerea financiară a Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki