A fost lansată runda a XXI-a a Programului de granturi mici. Termenul de depunere a proiectelor – 27 septembrie 2020.

Ești tânăr(ă) și activ(ă)? Dornic(ă) să te implici și să aduci o schimbare semnificativă în beneficiul comunității din care faci parte? Fondul pentru Tineri Ialoveni îți vine în ajutor, oferind susținere financiară prin intermediul rundei a XXI-a a concursului de proiecte din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri. Îți reamintim că Programul se adresează în exclusivitate grupurilor de iniţiativă ale tinerilor, precum şi Consiliilor Locale ale Tinerilor din localităţile raionului Ialoveni pentru a le crea un mediu atractiv și dinamic de a participa cît mai activ la dezvoltarea socio-economică a comunității.

După 20 runde realizate cu succes, Fondul pentru Tineri Ialoveni vine cu o nouă oportunitate pentru tineri de a accesa resurse financiare pentru implementarea ideilor de proiect, precum și de a acumula experiență valoroasă în domeniul managementului proiectelor. Pentru a fi selectate, proiectele, ce urmează a fi depuse în runda a XXI-a de granturi mici, trebuie să facă parte din aria geografică a raionului Ialoveni și să aibă ca obiectiv central responsabilizarea civică a membrilor tineri ai comunității prin participarea activă a acestora în diverse activități de voluntariat.

Așadar, te îndemnăm să ne fii și de data această alături și să te asiguri că întrunești pe deplin următoarele condiții:
1. Formează un grup de iniţiativă compus din cel puţin 3 tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani sau convoacă membrii Consiliului Local al Tinerilor.
2. Descarcă formularul de aplicare de pe site-ul www.fondultinerilor.md. Tot aici găsești și Ghidul solicitantului de finanţare pentru a afla mai multe despre concurs şi criteriile de eligibilitate.
3. Completează formularul de aplicare împreună cu membrii grupului/Consiliului Local al Tinerilor din localitate.
4. Trimite formularul de aplicare până la 27 septembrie 2020 la adresa pgm@fondultinerilor.md sau la sediul Consiliului Raional Ialoveni (or. Ialoveni, MD 6801, str. Alexandru cel Bun 33, et. 2, Anticamera). Grupurile de iniţiativă ale tinerilor şi consiliile locale ale tinerilor pot expedia unul sau mai multe proiecte.

Totodată, ținem să te informăm că durata maximă de implementare a fiecărui proiect va fi de 2,5 luni, iar valoare maximă de grant nu va depăși 10 000 lei. Data preconizată de începere a proiectelor este 09 octombrie 2020, iar data de finisare – data de 20 decembrie 2020. Pentru ca proiectul tău să beneficieze de votul de încredere al Fondului pentru Tineri Ialoveni, asigură-te că ne propui un proiect realist, în termeni de implementare a acestuia (toamnă-iarnă). Iar pentru informaţii suplimentare, echipa noastră îți stă la dispoziție la telefonul 026873325 sau la email: pgm@fondultinerilor.md

La justificarea proiectului, descrieţi clar, într-un scurt filmuleț de max. 3 minute, problema pe care proiectul urmează să o abordeze şi justificați totodată necesitatea realizării acestuia. Filmulețul Dumneavoastră va include obligatoriu imagini video de la locul cu problemă, dar și câte un interviu cu cel puțin un tânar și un adult, care să se pronunțe referitor la problema identificată. Pentru relizarea fimulețului, vă sugerăm să utilizați aplicațiile VivaVideo și Vidstitch, pe care le puteți descărca gratuit în telefoanele Dumneavoastră inteligente, direct de pe Google Play. După ce ați finisat filmulețul, vă rugăm să-l înregistrați pe YouTube și să indicați link-ul în formularul de aplicare.

Selectarea proiectelor se va desfășura în două etape, fiecare dintre ele asigurând câte 50% din votul final:
1. votarea online pe pagina web www.fondultinerilor.md , unde orice persoană va avea posibilitatea să-și dea votul pentru maximum 3 proiecte favorite din lista proiectelor depuse spre finanțare în această rundă de granturi și
2. punctajul acordat de către membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni, în baza celor 6 criterii de selecție (fezabilitatea ideii de proiect, măsura în care tinerii sunt implicaţi în iniţierea şi realizarea proiectului, raportul cost beneficii, impactul, parteneriate).

Procesul de vot online va demara în data de 29 septembrie 2020, la ora 09.00 și se va încheia pe 04 octombrie 2020, ora 23.59.

DESCARCĂ
Formularul de aplicare (pentru completare)
Formularul de aplicare (model completat)
Arborele problemei și a soluțiilor/obiectivelor (model completat)

CONSULTĂ
Ghidul solicitantului de finanţare

Tipurile de activităţi eligibile pentru finanţare includ, dar nu se limitează la următoarele:
– crearea și dezvoltarea capacităților Consiliilor Locale ale Tinerilor;
– activități pentru realizarea Planului de acțiuni al Consiliilor Locale ale Tinerilor;
– organizarea festivalurilor de muzică, teatru, dans, etc.;
– desfăşurarea expoziţiilor şi a acţiunilor de colectare a fondurilor;
– concursuri de creaţie (desen, eseuri, fotografie, Origami, desen pe asfalt, graffitti, etc.) sau sportive;
– caravane şi campanii de sensibilizare, instruire şi educaţie nonformală în domeniile: corupţiei, violenţei, drogurilor, alcoolismului, SIDA, traficului de persoane, educaţiei civice, etc.;
– proiecţie de film, vizite la teatre, muzee, excursii pentru tinerii defavorizaţi, vulnerabili, marginalizaţi, cu dizabilităţi;
– vizite de studiu şi schimb de experienţă în domeniul acţiunilor de tineret;
– discuţii, forumuri, dezbateri, mese rotunde cu participarea tinerilor;
– elaborarea blogurilor şi paginilor web pentru tineri;
– mese rotunde, conferinţe, simpozioane cu participarea tinerilor;
– seminare, training-uri, workshop-uri, cursuri de instruire de scurtă durată pentru tineri;
– acțiuni de salubrizare, plantare a arborilor, colectare selectivă a deșeurilor;
– acțiuni de îmbunătățire a infrastructurii sociale și educaționale;
– constituirea cluburilor de interes, atelierelor de creaţie.

Exemplele de activităţi menţionate mai sus sunt doar ilustrative. Încurajăm creativitatea şi originalitatea ideilor de proiecte. Finanţarea va fi acordată proiectelor care vor fi formulate mai convingător şi care vor demonstra posibilitatea producerii unui impact practic.

Cheltuielile eligibile includ:
1. Cheltuieli de organizare a evenimentelor (ex: formator, amenajare, arendă sală şi aparataj, premii, pauze de cafea, etc.);
2. Cheltuieli de deplasare (ex: arendă autobuz, microbuz, combustibil, etc.);
3. Consumabile, materiale promoţionale, cheltuieli de editare şi multiplicare (ex: rechizite de birou, broşuri, pliante, postere, tricouri promoţionale, etc.);
4. Cheltuieli care se referă la achiziţii de echipament şi utilaj, mobilier, materiale de construcţie şi alte bunuri de valoare mare (cu condiţia că Fondul pentru Tineri Ialoveni va finanţa doar 50% din costul total al fiecărui bun procurat, restul sumei fiind acoperită din alte surse). Valoarea acestei categorii de cheltuieli nu poate fi mai mare decît 70% din suma solicitată de la Fondul pentru Tineri Ialoveni.

Membrii grupurilor de iniţiativă şi ai Consiliilor Locale ale Tinerilor implicaţi în procesul de realizare a proiectelor, vor obţine după perioada de raportare un certificat care va confirma perioada de voluntariat, sarcinile îndeplinite şi competenţele obţinute pe parcursul implementării proiectului finanţat din resursele Fondului pentru Tineri Ialoveni.

CALENDARUL CONCURSULUI DE FINANŢARE

Nr.

Etapa

Perioada

1. Primirea aplicaţiilor 01 – 27 septembrie 2020
2. Sesiune de instruire pentru tineri privind scrierea proiectelor 05, 06, 12, 13 septembrie 2020
3. Procesul de selectare (preselecţie, interviuri, selecţie finală) 28 septembrie – 04 octombrie 2020
4. Interviuri cu aplicanţii 01 – 03 octombrie 2020
5. Anunţarea proiectelor selectate 05 octombrie 2020
6. Atelier de instruire cu beneficiarii finanţării 08 octombrie 2020
7. Semnarea Acordurilor de colaborare 08 octombrie 2020
8. Implementarea şi monitorizarea proiectelor 09 octombrie – 20 decembrie 2020
9. Şedinţa de coordonare/raportare intermediară 07 noiembrie 2020
10. Festivalul Tinerilor Activi 12 decembrie 2020
11. Raportarea narativă şi financiară 20 – 30 decembrie 2020

Programul „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni şi realizat cu suportul financiar al Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Suedia.

Îți mulţumim pentru interesul manifestat pentru acest program şi îți urăm mult succes!

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki