Un Dănceni mai curat și prietenos cu mediul

Cei 17 tineri ambițioși, membri ai Consiliului Local de Tineret din Dănceni și-au propus să contribuie personal la schimbarea calității vieții oamenilor din satul lor, scriind și implementând proiecte de soluționare a problemelor existente în localitate. Una dintre aceste inițiative frumoase este proiectul „Un sat frumos cu un viitor sănătos”, menit să doteze cu urne cele șase stații de așteptare a microbuzului din Dănceni și să stopeze transformarea localității în gunoiște publică.

Dornici de a schimba păreri, atitudini, comportamente și mentalități, tinerii din Dănceni și-au concentrat eforturile spre transformarea spațiilor de așteptare a microbuzului din localitate în modele de comportament civilizat, responsabil cu mediul și sănătatea celor din jur. Cu pași mici, dar siguri, ei au reușit să schimbe spre bine aspectul celor șase stații de așteptare și a mediului aferent, prin instalarea a șase urne de gunoi, iluminarea stațiilor cu energie electrică pe perioada rece a anului și salubrizarea acestora. Totodată, una din sursele de poluare a solului, apelor freatice și aerului din Dănceni și-a găsit soluția prin implicarea activă și eco-responsabilă a tinerilor. Proiectul a debutat cu activități de salubrizare a spațiilor, prin care au fost colectate deșeurile existente, tăiată iarba în exces, și vopsite scaunele. După finalizarea acestei prime etape, a urmat achiziționarea și montarea urnelor, lucrări care au fost, de asemenea, posibile grație mobilizării de invidiat a tinerilor din Dănceni. Administrația publică locală a venit în întâmpinarea acestei frumoase inițiative a Consiliului Local de Tineret, conectând stațiile la serviciul de iluminare publică din localitate, fapt care a ușurat cu mult mobilitatea membrilor în etate ai comunității, făcând, totodată, așteptarea mult mai agreabilă și securitară.

Voluntarii au desfășurat o amplă campanie de sensibilizare și responsabilizare a comunității referitor la beneficiile aduse de proiect asupra sănătății mediului, comunității și asupra creșterii utilității stațiilor de așteptare. Mesajele de informare chemau, de asemenea, comunitatea din Dănceni la solidaritate și manifestare de comportament responsabil, cetățenesc. Trebuie menționat că datorită suportului financiar din partea Fondului pentru Tineri Ialoveni, în valoare de 5 500 de lei și, bineînțeles, a mobilizării de invidiat a celor mai tineri actori ai comunității, aceste spații comunitare din Dănceni, au devenit acum locuri publice plăcute vizual, curate, securitare și prietenoase cu mediul ambiant.

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat și inclusiv cu susţinerea financiară a Consiliului Raional Ialoveni și a Fundaţiei Est-Europene din resursele acordate de Suedia.

Articol realizat în cadrul proiectului ,,Activismul tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, implementat de către Asociația obștească „Eco-Răzeni”, beneficiară a programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer.

Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politică Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat.

Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki