Promovarea voluntariatul la Molești

Deși mulți dintre noi definesc voluntariatul drept o muncă neplătită, voluntariatul este, de fapt, mult mai mult decât atât. Prin voluntariat investim întâi de toate în propria persoană și apoi în lumea în mijlocul căreia trăim și ne formăm. Anume din acest motiv, membrii Consiliului Local de Tineret Molești sunt motivați să-i încurajeze și pe semenilor lor să se implice în proiecte locale ce presupun activități de voluntariat, cu un impact major asupra evoluției întregii comunități.

Pandemia COVID-19 a avut multiple repercusiuni asupra tuturor aspectelor vieții umane, mai cu seamă asupra voluntariatului – aducător al stării noastre de bine. Tinerii din Molești au simțit că în lipsa voluntariatului, lumea devine din ce în ce mai mică, mai interdependentă şi mai egoistă. Pentru a stopa pasivitate și dezinteresul tinerilor, dar mai ales pentru a nu permite distanțării sociale să-și lase amprenta peste valorile legate de comunitate, tinerii moleșteni au elaborat și implementat proiectul “Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor din satul Molești”. Cei 15 membri ai echipei de proiect au întocmit un plan de activități atractive, prin intermediul cărora peste 40 de tineri și copii ai Liceului Teoretic Molești au fost instruiți și implicați direct în activități de voluntariat, precum: Noaptea Dovlecilor, ediția a II-a, Flash Back o 90’, Micii Voluntari ș.a.

Astfel de proiecte poartă multiple beneficii, deoarece implică o formă de învăţare socială, chiar dacă de multe ori aceasta nu este conştientizată. Implicarea tinerilor în activităţi de voluntariat dezvoltă o serie de abilităţi şi competenţe sociale, cum ar fi de exemplu solidaritatea, toleranţa, încrederea, spiritul civic şi responsabilitatea socială. Fondului pentru Tineri Ialoveni îi sunt prețioase și prioritare aceste valori, de aceea, pentru o implementare cu succes a proiectului a oferit asistență financiară în valoare de 6.000 ei. Grație acestui proiect, membrii Consiliului de Tineret Molești au înțeles că prin voluntariat înveți lucruri care te vor ajuta în toate aspectele vieții, lucruri precum munca în echipa sau responsabilitatea, dar mai ales compasiunea și răbdarea în tot ceea ce faci. Așa că, chiar dacă nu ești remunerat în bani, lucrurile pe care le poți învăța din activități de voluntariat sunt lucruri pe care nu poți să le cumperi.

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat și inclusiv cu susţinerea financiară a Consiliului Raional Ialoveni și a Fundaţiei Est-Europene din resursele acordate de Suedia.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki