Partenerii Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: administrația raionului Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” anunţă lansarea celei de-a XXVI – a runde a concursului de proiecte din cadrul Programului de granturi mici pentru echipele de tineri activi și tinere ingenioase, care au dorința de a se implica pentru a face o schimbare semnificativă în beneficiul comunității în care locuiesc.
Vă reamintim că, programul de granturi se adresează, în exclusivitate, echipelor de tineri și tinere care s-au asociat / întrunit în grupuri de iniţiativă civică, consilii ale elevilor şi consilii locale de tineret, pentru a le crea un mediu prietenos de manifestare și de participare activă la dezvoltarea social-economică a comunității, oferindu-le suportul financiar prin intermediul rundei a XXVI – a a concursului de proiecte. Termenul limită de depunere a proiectelor – 22 februarie 2023.
După cele 25 de runde realizate cu succes, Programul raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” oferă o nouă oportunitate pentru echipele de tineri și tinerele care au intenția de a accesa resurse financiare pentru implementarea ideilor de proiect, precum și de-a acumula cunoștințele și experiența valoroasă în domeniul managementului proiectelor.
Pentru a fi selectate, proiectele ce urmează a fi depuse la concursul din cadrul rundei a XXVI-a de granturi mici, trebuie să fie realizate în localitățile raionului Ialoveni, având drept scop responsabilizarea civică a tinerilor din comunitate, prin participarea activă a acestora la diverse activități de voluntariat și de implicare în procesul de luare a deciziilor la nivel local, în subiectele ce vizează dezvoltarea domeniului tineretului!
Așadar, îndemnăm echipele de tineri activi și tinere ingenioase, ca să ne fie parteneri și partenere de încredere în implementarea proiectelor, și să solicite suportul financiar de la această rundă de granturi întrunind, pe deplin, următoarele condiții:
1. Formaţi un grup de iniţiativă civică din cel puţin 3 tineri și tinere cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, sau convocaţi într-o şedinţă consiliul elevilor sau consiliului local al tinerilor și analizați posibilitatea de a participa la acest concurs de proiecte.
2. Descărcaţi formularul de aplicare de pe paginile web: www.fondultinerilor.md sau www.il.md. Tot aici găsiţi Ghidul solicitantului de finanțare pentru a afla mai multe informații despre concurs şi criteriile de eligibilitate.
3. Completaţi formularul de aplicare împreună cu membrii grupului de iniţiativă civică, sau ai consiliului elevilor, sau ai consiliului local de tineret.
4. Expediați formularul de aplicare până la 22 februarie 2023 la adresa de e-mail: pgm@fondultinerilor.md sau la sediul Consiliului Raional Ialoveni (or. Ialoveni, MD 6801, str. Alexandru cel Bun 33, et. 2, Anticamera).
Grupul de iniţiativă civică / consiliul elevilor / consiliul local al tinerilor, poate scrie și expedia unul sau mai multe proiecte.
Totodată, ținem să Vă informăm că durata maximă de implementare a fiecărui proiect va fi de 3 luni, iar valoarea maximă a unui grant nu va depăși suma de 15 000 de lei. Data preconizată pentru începerea implementării proiectelor este 11 martie 2023, iar data finalizării proiectelor este 25 iunie 2023.
Pentru ca proiectele echipelor de tineri și tinere să beneficieze de votul de încredere al echipei Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”, trebuie să fie realiste privind perioada în care urmează a fi implementate (primăvară – vară). Pentru mai multe informații suplimentare echipa noastră este la dispoziție la numărul de telefon 026873325 sau la adresa de e-mail: pgm@fondultinerilor.md.
La justificarea proiectelor grupului de iniţiativă civică / ale consiliului elevilor sau ale consiliului local de tineret, descrieți clar, într-un scurt filmuleț de maxim 3 minute, problema pe care proiectul o abordează și argumentați, totodată, necesitatea realizării acestui proiect. Filmulețul Dumneavoastră va include obligatoriu imagini video de la locul problemei, dar și câte un interviu cu cel puțin un tânăr / o tânără și un matur (actor social), care să se pronunțe în ce măsură problema identificată îi afectează negativ pe oameni. Pentru realizarea filmulețului, Vă sugerăm să utilizați aplicațiile ,,VivaVideo” și ,,Vidstitch”, pe care le puteți descărca gratuit în telefoanele Dumneavoastră inteligente, direct de pe ,,Google Play”. După ce ați definitivat filmulețul, Vă rugăm să-l înregistrați pe ,,YouTube” și să indicați link – ul în formularul de aplicare.
Selectarea proiectelor depuse de grupul de inițiativă civică / consiliul elevilor / consiliul local de tineret, se va desfășura în două etape, fiecare dintre ele asigurând câte 50 % din votul final:
1. Votarea online pe pagina web www.fondultinerilor.md, unde orice persoană va avea posibilitatea să-și dea votul pentru maximum 3 proiecte favorite din lista proiectelor depuse spre finanțare în această rundă de granturi;
2. Punctajul acordat de membrii echipei Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”, în baza celor 6 criterii de selecție (fezabilitatea ideii de proiect, măsura în care tinerii sunt implicați în inițierea și realizarea proiectului, raportul cost-beneficii, impactul, parteneriate cu actorii din comunitate).
Procesul de vot online va demara la data de 01 martie 2023, ora 09:00 și se va încheia la data de 05 martie 2023, ora 23:59.
Descărcați!
Formularul de aplicare – pentru proiectele grupului de iniţiativă civică, pentru proiectele consiliului elevilor sau pentru proiectele consiliului local al tinerilor (pentru completare);
Formularul de aplicare – model completat pentru îndrumare;
Arborele problemei și arborele soluțiilor/obiectivelor – modele completate.
Consultați ghidul solicitantului de finanțare!
Tipurile de activităţi eligibile pentru finanţare includ, dar nu se limitează la următoarele:
– Crearea (prin exercițiul democratic al alegerilor participative) şi dezvoltarea capacităţilor consiliilor locale de tineret;
– organizarea festivalurilor de muzică, teatru, dans, etc.;
– desfăşurarea expoziţiilor şi a acţiunilor de colectare a fondurilor;
– concursuri de creaţie (desen, eseuri, fotografie, origami, desen pe asfalt, graffitti, etc.) sau competiții sportive;
– caravane şi campanii de sensibilizare, instruire şi de educaţie non-formală în domeniile: educaţie civică, prevenirea corupţiei, a violenţei, a drogurilor, a alcoolismului, a virusului HIV/SIDA, precum și a traficului de ființe umane, etc.;
– proiecţie de film, vizite la teatre, muzee, excursii pentru tinerii și tinerele cu oportunități reduse;
– vizite de studiu, schimb de bune practici și experienţe în domeniul activităților pentru tineret și de voluntariat;
– discuţii, forumuri, dezbateri, mese rotunde cu participarea tinerilor;
– elaborarea blogurilor şi a paginilor web pentru tineret;
– mese rotunde, conferinţe, simpozioane cu participarea tineretului;
– seminare, training-uri, workshop-uri, cursuri de instruire de scurtă durată pentru tineri și tinere;
– acţiuni de salubrizare, plantare a arborilor și colectare selectivă a deşeurilor;
– acţiuni de îmbunătăţire a infrastructurii sociale şi educaţionale pentru tineri și tinere;
– înființarea cluburilor de interese şi a atelierelor de creaţie pentru tineri și tinere.
Exemplele de activităţi menţionate mai sus sunt doar ilustrative. Încurajăm creativitatea şi originalitatea ideilor de proiecte. Finanţarea va fi acordată proiectelor care vor fi formulate mai convingător şi vor demonstra posibilitatea producerii unui impact practic.
Cheltuielile eligibile includ:
1. Cheltuieli de organizare a evenimentelor (spre exemplu: formator, amenajarea sălii, arenda sălii şi a aparatajului, premii (suvenire), pauză de cafea, etc.);
2. Cheltuieli de deplasare (spre exemplu: arendă autobuz, microbuz, combustibil, etc.);
3. Consumabile, materiale promoţionale, cheltuieli de editare şi de multiplicare (spre exemplu: rechizite de birou, broşuri, pliante, postere, tricouri promoţionale, etc.);
4. Cheltuieli care se referă la achiziţii de echipament şi utilaj, mobilier, materiale de construcţie şi alte bunuri de valoare mare (cu condiţia că Programul raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” va finanţa doar 50% din costul total al fiecărui bun procurat, restul sumei fiind acoperită din alte surse). Valoarea acestei categorii de cheltuieli nu poate fi mai mare decât 70% din suma solicitată de la Programul raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”.
Membrii grupurilor de iniţiativă civică, ai consiliilor elevilor şi ai consiliilor locale de tineret, implicaţi în procesul de implementare a proiectelor de dezvoltare comunitară, vor obţine după perioada de raportare un certificat ce va confirma perioada de voluntariat, sarcinile îndeplinite şi competenţele obţinute pe parcursul implementării proiectului finanţat din resursele Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”.
CALENDARUL RUNDEI A XXVI-A DE GRANTURI MICI
Nr. |
Etapa |
Perioada |
1. | Atelierul de instruire pentru tineri și tinere privind scrierea proiectelor | 28 – 29 ianuarie 2023,
12 februarie 2023 |
2. | Primirea aplicaţiilor | 01 – 22 februarie 2023, |
3. | Procesul de selectare (vot online, preselecţie, interviuri, selecţie finală) | 23 februarie – 08 martie 2023 |
4. | Interviurile cu aplicanţii (online) | 27 – 28 februarie 2023 |
5. | Anunţarea proiectelor selectate | 09 martie 2023 |
6. | Semnarea acordurilor de colaborare | 10 martie 2023 |
7. | Atelier de instruire cu beneficiarii finanţării | 10 martie 2023 |
8. | Implementarea şi monitorizarea proiectelor | 11 martie – 25 iunie 2023 |
9. | Şedinţa de coordonare / raportare intermediară | 05 mai 2023 |
10. | Raportarea narativă şi financiară (finală) | 25 – 30 iunie 2023 |
11. | Gala Bunelor Practici | 04 iulie 2023 |
Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni şi realizat cu suportul Fundaţiei Est-Europene din Moldova și IM Swedish Development Partner, din resursele acordate de Suedia.
Echipelor de tineri activi și tinere ingenioase le mulţumim pentru interesul manifestat pentru acest program şi le dorim succese notabile!