Prin implicare spre un viitor mai prosper

Grupul de inițiativă GOLD din Văsieni sunt un grup de tineri care-și doresc mult să schimbe lumea și lucrurile în bine prin implicare. Ei consideră că „tinerii sunt principala resursă de care dispune Republica Moldova, iar o țară fără tineri este o țară fără viitor”. Iar pentru a promova responsabilitatea socială și voluntariatul în rândul tinerilor ca instrumente ale cetățeniei active și ale solidarității față de semeni, acești tineri și-au propus să realizeze o serie întreagă de activități de motivare și încurajare.

Proiectul „Tineri implicață – Viitor prosper!” s-a născut, așadar, din dorinţa și nevoia tinerilor de a dărui altor tineri, din dorinţa de a creşte frumos şi de a dezvolta lucruri frumoase, de a învăţa unul de la altul ceea ce e mai bun. Viziunea lor este cea a unui Văsieni și a unei Moldove mai bune, în care tinerii să fie valorizați. De aceea, în cadrul proiectului au fost prevăzute 12 activități de voluntariat, menite să contribuie atât la dezvoltarea personală a tinerilor implicați în proiect, cât și să tragă un apel puternic de implicare activă către cetățenii comunității. Dintre ele menționăm: activitatea „Un arbore pentru Moldova”, prin intermediul căreea au fost plantați 120 de arțari și tei în curtea liceului; activitatea „Ai dreptul să fii sănătos”, care a permis unui grup de 75 de elevi să afle de la un nutriționist cum să adopte un mod de alimentație sănătos; activitatea „O localitate mai bună o facem împreună”, în cadrul căreea au fost antrenați peste 100 de tineri în lucrări de salubrizare a străzilor din Văsieni.

Grație trining-urilor organizate de grupul de inițiativă, dar și a susținerii partenerilor de proiectgradul de participare și implicare a tinerilor din localitate în activități de voluntariat a crescut considerabil. Astfel, peste 600 de tineri din Văsieni și localitățile vecine au putut beneficia de instruire și oportunități de implicare în cadrul diverselor activități cu caracter caritabil. Prin Programul de Granturi Mici pentru Tineri, runda a XVIII-a, Fondul pentru Tineri Ialoveni a alocat grupului GOLD suma de 6000 lei, pentru implementarea cu succes a proiectului.

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat și inclusiv cu susţinerea financiară a Consiliului Raional Ialoveni, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Fundaţiei Est-Europene din resursele acordate de Suedia.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki