Tineri mai implicați și mai motivați la Văsieni

Condiția de bază minimală pe care orice cetățean, tânăr sau adult, trebuie s-o îndeplinească este să se implice mai mult în tot ceea ce înseamnă comunitate. Cu regret, constatăm astăzi neimplicarea tinerilor în politică, economie, dar mai ales în viața comunitară. Grupul de inițiativă “GOLD” din Văsieni și-a propus să demonstreze tuturor că tinerii nu fug de responsabilitate, ci își asumă implicarea în viața comunității locale din care fac parte, prin dezvoltarea de activități specifice voluntariatului, educației civice și implicării sociale.

Convinși de faptul că apatia și indiferența civică duc, în mod inevitabil, la un nivel scăzut al calității vieții comunitare, cei patru membri ai grupului “GOLD” și-au propus să continuie misiunea începută în prima ediție a proiectului ”Tineri implicați – Viitor prosper” – creșterea gradului de participare a tinerilor în viața comunității, cultivându-le spiritul civic, solidaritatea, încrederea și responsabilitatea socială. Pentru a-și atinge obiectivele scontate, echipa a prevăzut o serie amplă de activități, menite să-i determine pe tineri să conștientizeze problemele din jurul lor, pe care în mod normal nu le-ar observa.

Astfel, peste 200 de tineri și 1500 de locuitori au luat parte în cadrul mai multor experiențe de descoperire de sine și maximizare a potențialului, precum concursuri de creație, starturi vesele, activități de plantare a copacilor și vizită la Guvern. Prin desfășurarea acestor evenimente, grupul de inițiativă a reușit să ofere speranță și optimism, în mod special tinerilor care cred că lucrurile se pot îmbunătăți datorită implicării lor, astfel încât aceștia să devină viitoarele voci ale comunităților din care provin și să înceapă să acționeze ca agenți ai schimbării.

Fondul pentru Tineri Ialoveni a susținut și de această dată inițiativa frumoasă lansată de grupul GOLD și a oferit susținere financiară în valoare de 7000 lei, pentru ca proiectul să devină un exemplu practic de implicare civică. Totodată, activitățile desfășurate în cadrul programului au oferit tinerei generaț­ii multe posibilități de a-și dobândi competențe prețioase și de a se împlini personal și profesională, motivând-o să se implice, să colaboreze pentru a transforma societatea actuală într-una bazată pe valori sănătoase. Echipa de proiect promite să revină cu ediția a III-a de proiect în rundele viitoare ale Programului de Granturi Mici, oferind noi oportunități pentru tineri de a-și descoperi valorile și a-și antrena potențialul, devenind creatorii propriilor lor vieți.

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat și inclusiv cu susţinerea financiară a Consiliului Raional Ialoveni, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Fundaţiei Est-Europene din resursele acordate de Suedia.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki