O privire – un pas spre salvare!

În ultimul timp densitatea mijloacelor de transport a sporit considerabil, fapt care duce la creșterea numărului de incidente și accidente rutiere. Un alt punct critic cât si un pericol public devind intersercțiile, unde vizibilitatea acestora este mică. Ca urmare Consiliul Local de Tineret din Bardar, știind că aceasta este și una din probleme localitătii lor doresc să soluționeze aceasta.

Fie că suntem pieton, șofer sau biciclist siguranța noastră mereu este pusă în pericol. Ideea de soluționare urgentă a acestei probleme a apărut în urma doleanțelor justificate ale locuitorilor satului Bardar, privind siguranța traficului rutier si riscurile la care sunt expusi. Prin intermediul proiectului “O privire-un pas spre salvare!” tinerii au venit cu inițiativa de a fi amplasate zece oglinzi pentru securitatea în trafic în zonele cu vizibilitate redusă pentru a fi diminuat și anticipat numărul accidentelor rutiere. Astfel cele șase activităti ale planului de lucru care au fost cu scop informativ cât si educativ au rezultat în conștientizarea pericolului, și amplasarea propriu-zisă a oglinzilor, la care au participat tinerii din localitate ca voluntari cât și administrația publica locală.

Cu ajutorul finanțării din partea Fondului pentru Tineri Ialoveni ce a contribuit cu suma de 10 000 lei, precum și ajutorul financiar din partea agenților economici și primăria Bardar în valoare de 17 500, proiectul s-a soldat cu succes. În cadrul festivității de Hramul Satului proiectul a fost inaugurat, unde toți partenerii care au susținut si au făcut posibil realizarea acestuia au fost invitați și onorați cu diplome. Totodată, participantii la concursul ce a fost desfășurat pe perioada proiectului, sub genericul “Siguranța în trafic” la fel au fost premiați. Sperăm ca acum numărul de accidente să scadă și să nu uităm sa fim atenți și precauți în trafic.

Programul raional “Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociația Obștească “Eco-Răzeni” în parteneriat și inclusiv cu susținerea financiară a Consiliului Raional Ialoveni și a Fundației Est-Europene din resursele acordate de Suedia.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki