Dăruiește un zâmbet

Tinerii sunt generația care aduc schimbarea într-o societate, prin acțiuni demne de urmat și prin puterea exemplului încearcă să încurajeze și să influențeze și alți oameni. Pentru că doresc să readucă un zâmbet pe fețele unor oameni mai triști decât ei, un grup de tineri din Sociteni au decis să ofere o mică sclipire de speranță câtorva bătrâni și copii din familii social-vulnerabile din localitate.

Este admirabil atunci când tinerii vin cu inițiative frumoase de a face lumea mai bună. Implementând proiectul “Daruiește un zâmbet!”, Consiliul Local de Tineret din Sociteni, dorește în primul rând, să arate comunității faptul că tinerii nu sunt indiferenți față de necesitățile și nevoile bătrânilor și copiilor din familii social-vulnerabile, astfel au fost organizate activităti de recreere și relaxare pentru 10 copii și 10 bătrâni din localitate. Cele 4 activități din planul de acțiuni a început prin marcarea zilei internaționale a pădurilor, unde au fost mobilizați copii și adolescenți din sat într-o activitate de salubrizare. Pentru zece bătrâni din localitate a fost organizată o excursie la 9 mănăstiri, ceea ce a oferit bătrânilor oportunitatea de a schimba rutina zilnică, iar pentru zece copii social-vulnerabili a fost organizată o excursie “Dăruiește o amintire” la Orheiul-Vechi, aceasta fiind pentru unii din ei prima excursie din viața lor.

Grație colaborării cu Fondul pentru Tineri Ialoveni ce a susținut financiar proiectul cu suma de 6 000 lei, precum și alte contribuții estimate la 1550 lei tinerii au putut face posibilă aceasta șansă pentru aceste persoane. Deasemenea, tinerii au organizat și un târg, cu genericul “De la inimă la inimă” scopul acestu târg fiind colectarea de bunuri (bani, jucării, cărți, haine etc.) pentru familiile social-vulnerabile din Sociteni. Totodată in cadrul târgului au fost implicate si cercurile de dans și cercul dramatic al gimnaziului, la fel si alte tinere talente, pentru a diversifica evenimentul și pentru a crea o atmosferă de sărbătoare. Încurajam astfel de inițiative, iar tinerii din Sociteni ne promit că aceasta nu va fi ultima organizată.

Programul raional “Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociația Obștească “Eco-Răzeni” în parteneriat și inclusiv cu susținerea financiară a Consiliului Raional Ialoveni și a Fundației Est-Europene din resursele acordate de Suedia.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki