Voluntarii cărbuneni au cuibul lor

Voluntariatul și cetățenia activă prinde amploare în Cărbuna, datorită creării Consiliului Local de Tineret Cărbuna. Însă, odată cu constituirea acestuia, tinerii consilieri au realizat că pentru ca proiectele lor să capete popularitate și impact, ei au nevoie de un spațiu reprezentativ, care să permită buna funcționare a consiliului. Astfel, tinerii au elaborat proiectul „Casa Tinerilor” prin care au propus implementarea unui proiect destinat reabilitării unui astfel de spațiu.

Totul a început de la căutarea și identificarea acelui spațiu sigur de interacțiune pentru tinerii voluntari din Cărbuna. Un rol decisiv în acest proces l-a avut primarul de Cărbuna, care, încă de la început, s-a arătat binevoitor să ajute tinerii, venind chiar el cu o sugestie: o căsuță tradițională, veche, de lemn și lut, pe care tinerii din Cărbuna au recondiționat-o după propriile cerințe. O bună sursă de inspirație în acest sens l-a constituit proiectul „Casa Voluntarilor”, implementat în 2019, de către colegii de la Consiliul Local de Tineret Sociteni. Astfel, datorită susținerii din partea administrației publice locale și a muncii în echipă a voluntarilor pasionați, în scurt timp, acea căsuță veche a devenit locul ideal de interacţiune, comunicare, colaborare şi auto-dezvoltare pentru tinerii din Cărbuna. Aici, tinerii se vor putea întâlni nestingheriți, pentru a organiza ședințe, dezbateri privind problemele de interes comunitar şi a găsi soluţii la ele, a scrie proiecte de dezvoltare comunitară, a desfășura ateliere informaționale, workshop-uri etc. Mobilizarea celor 12 tineri voluntari, cu vârste între 14-24 ani și alți doi voluntari adulți a creat un aspectul al interiorului plăcut și cald, impresionând prin simplitate și culoare.

Rezultatele obținute au fost mai mult decât satisfăcătoare, echipa obținând un bogat bagaj de experiențe, amintiri și sursă de motivație. Motivația principală a fiecăruia a fost dorința de autorealizare și afirmare a fiecărui membru în parte, iar în special ca echipă unită și puternică. Voluntarii sunt astăzi convinși că proiectele pe care le vor crea de acum încolo, în acest spațiu, amenajat cu multă grijă, creativitate și entuziasm, vor aduce schimbări pozitive și vor îmbunătăţi ceea ce nu funcționează în comunitate. Trebuie remarcat faptul că tot ce au reușit mâinile harnice ale tinerilor să facă a fost posibil datorită suportului din partea primăriei și a Fondului pentru Tineri Ialoveni, care a contribuit cu 8 000 lei la realizarea cu succes a proiectului. Spațiu nou creat, prietenos și colorat, animat de energia și entuziasmul voluntarilor, va crește, de acum, în Cărbuna, o comunitate de tineri dornici de a schimba și motiva și pe alții să pună umărul la dezvoltarea lumii din jurul lor.

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat și inclusiv cu susţinerea financiară a Consiliului Raional Ialoveni și a Fundaţiei Est-Europene din resursele acordate de Suedia.

Articol realizat în cadrul proiectului ,,Activismul tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, implementat de către Asociația obștească „Eco-Răzeni”, beneficiară a programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer.

Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politică Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat.

Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki