Termen limită extins! Programul de granturi mici pentru tineri, runda a VIII-a

Fondul pentru Tineri Ialoveni extinde termenul de aplicare la cea de a VIII-a rundă a concursului de proiecte din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri pînă la 24 martie 2014. Reamintim că Programul de granturi mici este destinat grupurilor de iniţiativă ale tinerilor şi consiliilor locale de tineret din localităţile raionului Ialoveni şi are drept scop încurajarea şi creşterea participării tinerilor la dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor în care locuiesc prin oferirea de suport financiar pentru realizarea iniţiativelor şi proiectelor acestora.

Proiectele propuse în această rundă trebuie să se desfăşoare pe aria geografică a raionului Ialoveni şi vor avea ca scop participarea tinerilor la viaţa civică; participarea tinerilor la educaţie, instruire şi informare; participarea culturală a tinerilor.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

La Ialoveni s-a desfăşurat primul Forum al Consiliilor Locale de Tineret

forum_2014Prima ediţie a Forumului Consiliilor Locale ale Tinerilor, cu genericul: “Tinerii ialoveneni promovează cetăţenia activă” a adunat peste 90 de tineri consilieri din şase localităţi. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 15-16 februarie 2014, în incinta complexului de agrement “Codru” din or. Chişinău (vezi Agenda evenimentului).

La această acţiune au participat echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni şi consiliile locale ale tinerilor Ialoveni, Bardar, Răzeni, Dănceni, Ruseştii Noi şi Mileştii Mici. De asemenea, la eveniment au fost prezenţi: Sergiu Stanciu, Viceministrul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Olga Batîr, membru, Biroul Executiv, Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova, Mariana Buruiană, coordonator al Programului Fondul pentru Tineri din Moldova, Marina Luchian, coordonator al Proiectelor de Est, organizaţia NAK HUMANITAS, preşedintele raionului Ialoveni, Lilian Popescu şi vicepreşedintele raionului Mihai Braga.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

(doc) Raport financiar final pe venituri şi cheltuieli 2013

Pe parcursul lunilor ianuarie – decembrie 2013, membrii echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni au reuşit să acumuleze resurse financiare în valoare totală de 9.980,00 lei. Banii au fost acumulaţi din organizarea evenimentelor speciale de colectare a fondurilor din localităţile raionului Ialoveni sau din donaţiile oferite de persoane fizice şi juridice (autorităţi publice şi agenţi economici). Bugetul Programului de granturi mici, în această perioadă, a fost suplinit cu 40.000,00 lei de către Consiliul Raional Ialoveni, cu 20.000,00 lei de către Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova şi cu 46.115,50 lei de către Fundaţia Est-Europeană din Moldova.

Vă prezentăm în continuare sursele de formare a bugetului Programului de Granturi Mici al Fondului pentru Tineri Ialoveni prin eforturile depuse de membrii echipei pe parcursul anului 2013: Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Eco-Răzeni declarat ONG-ul anului 2013 în raionul Ialoveni

diploma_2013Asociaţia Obştească “Eco-Răzeni” s-a învrednicit cu Diploma de laureat, Trofeul şi Titlul “ONG-ul anului 2013” în cadrul Festivalului raional al Tinerilor Activi, ediţia a IV-a. Ttodată, la acelaşi eveniment, doi voluntari, membri ai Fondului pentru Tineri ialoveni (Doina Creţu şi Petru Vîrlan) au obţinut Titlul “Tînărul voluntar al anului 2013” iar 7 grupuri de iniţiativă ale tinerilor care au implementat proiecte în cadrul Programului de granturi mici, rundele VI şi VII a Fondului pentru Tineri Ialoveni au primit Diplome de laureat la mai multe dintre secţiunile Festivalului. Echipa Eco-Răzeni se mîndreşte cu rezultatele obţinute pe parcursul acestui an şi este recunoacătoare voluntarilor şi partenerilor care au contribuit la realizarea misiunii organizaţiei.

Festivalul Raional al Tinerilor Activi – o festivitate de totalizare a rezultatelor Proiectului: “Ialoveni – Capitala Naţională a Tineretului 2013” şi o gală a premiilor pentru tineret şi sport, s-a desfăşurat la 19 decembrie 2013, Casa Raională de Cultură Ialoveni, organizat de administraţia raionului Ialoveni şi Primăria oraşului Ialoveni în scopul de a promova cetăţenii activi în acţiunile de tineret şi cele sportive.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Invitaţie la Concursul TVC, ediţia a V-a

Administraţia raionului Ialoveni în parteneriat cu Fondul pentru Tineri Ialoveni şi primăriile localităţilor din raion organizează cea de a cincea ediţie a Concursului raional TVC cu genericul “Drumul spre Europa trece prin satul meu”. Cu acest prilej, invităm toţi doritorii de a savura momente de umor şi de a susţine echipele participante.

În cadrul evenimentului, pe scena mare a Casei raionale de Cultură Ialoveni, vor concura echipe de tineri din toate localităţile raionului. Concursul se va desfăşura în 2 etape: etapa raională şi etapa finală, conform graficului de mai jos:
Etapa raională: 03 noiembrie 2013, ora 16.00 – vor concura echipele din localităţile: Horeşti, Mileştii Mici, Răzeni, Ruseştii Noi şi Ulmu;
Etapa finală: 10 noiembrie 2013, ora 16.00 – vor concura echipe de TVC din Anenii Noi, Cahul şi Ialoveni.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Tinerii ialoveneni promovează cetăţenia activă

Festivitatea de semnare a acordurilor de colaborare pentru implementarea proiectelor finanţate în runda a VII-a a Programului de granturi mici  al Fondului pentru Tineri Ialoveni s-a desfăşurat la 10 octombrie 2013. Este o rundă tematică pentru crearea consiliilor locale ale tinerilor, cu sugestivul generic: ,,Tinerii ialoveneni promovează cetăţenia activă”. Această acţiune se înscrie în programul de acţiuni al Capitalei Tineretului 2013.

La festivitate au participat partenerii pentru dezvoltarea politicilor de tineret în raionul Ialoveni – actorii care cultivă cetăţenia activă şi inteligentă: Administraţia raionului Ialoveni, Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova, Fundaţia Est-Europeană din Moldova, A. O. ,,Eco-Răzeni”, precum şi tineretul brav şi activ din localităţi, după cum urmează:
Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Finaliştii Programului de granturi mici, runda a VII-a

Fondul pentru Tineri Ialoveni vă informează despre rezultatele evaluării propunerilor de proiecte depuse în runda a VII-a a Programului de granturi mici pentru tineri. Toate cele şapte proiecte intrate în concurs au fost selectate condiţionat pentru finanţare cu un buget total de 49 mii lei. Proiectele vor fi implementate de grupurile de iniţiativă ale tinerilor în 7 localităţi din raionul Ialoveni pe parcursul a două luni (16 octombrie – 16 decembrie 2013) cu scopul de a crea consilii locale de tineret şi a promova participarea tinerilor la procesul de luare a deciziilor care îi vizează.

Mulţumim tuturor grupurilor de iniţiativă ale tinerilor şi comunităţilor participante la concurs, iar următoarea rundă a Programului de granturi mici va fi desfăşurată în luna martie 2014. Sincere felicitări tuturor învingătorilor din partea membrilor echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni şi vă comunicăm că evenimentul de semnare a Acordurilor de colaborare cu Fondul pentru Tineri Ialoveni este planificat pentru data de 10 octombrie 2013, ora 15.00.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Lista proiectelor depuse în runda a VII-a a Programului de granturi mici

Fondul pentru Tineri Ialoveni a încheiat la 30 septembrie 2013 procesul de recepţionare a solicitărilor de finanţare din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri, runda a VII-a. La această rundă au fost depuse 7 proiecte prin care se solicită suport financiar în valoare totală de 74,6 mii lei (suma nu include alte surse de finanţare identificate de grupurile de iniţiativă).

Circa 44 tineri, din care: 90% elevi şi 10% studenţi, cu vîrsta cuprinsă între 15 – 30 ani, ghidaţi de 9 cadre didactice şi lucrători de tineret din 7 localităţi ialovenene au reuşit să formeze grupuri de iniţiativă cu scopul de a crea consilii locale de tineret şi a promova participarea tinerilor la procesul de luare a deciziilor care îi vizează. Grupurile de iniţiativă, în medie, au în componenţa lor cîte 3 – 4 tineri, dintre care din totalul lor sînt: 11 băieţi şi 33 fete.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Şcoala de vară naţională „Fondul pentru Tineri”

Din 28 pînă pe 31 august 2013, membrii echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni împreună cu coordonatorul, Sergiu Gurău şi specialistul de tineret din raionul Ialoveni, Victor Pletosu, au participat împreună cu membrii ai Fondului pentru Tineri din alte şase raioane, la tabăra de vară naţională a Fondului pentru Tineri Moldova. Aceasta s-a petrecut la baza de odihnă „Odiseu” din Vadul lui Vodă.

Tabăra, care a întrunit peste 100 de tineri voluntari, a fost organizată pentru a iniţia în procesul de grantmaking şi fundraising cele patru noi Fonduri pentru Tineri din raioanele Soroca, Bender-Varniţa, Comrat şi Bălţi, dar şi pentru cele din Ialoveni, Cahul şi Ungheni deja existente, pentru a face schimb de experienţe şi bune practici. Membrii acestor organizaţii au fost instruiţi de reprezentanţii YouthBank România: Adina, Ioana, Mihai şi Miri.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Termen limită extins! Programul de granturi mici pentru tineri, runda a VII-a

Fondul pentru Tineri Ialoveni a extins termenul limită de depunere a aplicaţiilor pentru cea de a VII-a rundă a concursului de proiecte din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri cu genericul “Tinerii ialoveneni promovează cetăţenia activă”. Acesta este destinat tinerilor din localităţile raionului Ialoveni şi are drept scop încurajarea şi creşterea participării tinerilor la dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor în care locuiesc prin oferirea de suport financiar pentru realizarea iniţiativelor şi proiectelor acestora.

Proiectele propuse în această rundă trebuie să se desfăşoare pe aria geografică a raionului Ialoveni şi vor avea ca scop constituirea şi asigurarea funcţionării în localităţile raionului a consiliilor locale ale tinerilor – mecanism de participare a tinerilor la procesul de luare a deciziilor la nivel local.

Pentru a aplica la această rundă de finanţare a programului, trebuie de întreprins următorii paşi:
1. Formaţi un grup de iniţiativă din cel puţin 3 tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 ani.
2. Descărcaţi formularul de aplicare de pe site-ul www.fondultinerilor.md. Tot aici găsiţi Ghidul solicitantului de finanţare pentru a afla mai multe despre concurs şi criteriile de eligibilitate.
3. Completaţi formularul de aplicare împreună cu membrii grupului.
4. Trimiteţi formularul de aplicare pînă la 30 septembrie 2013 la adresa pgm@fondultinerilor.md sau la sediul Consiliului Raional Ialoveni (or. Ialoveni, MD 6801, str. Alexandru cel Bun 33, et. 2, Anticamera).
Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Aniversarea a 3 ani de activitate ai Fondului pentru Tineri Ialoveni

Festivitatea de aniversare a trei ani de activitate ai Fondului pentru Tineri Ialoveni s-a desfăşurat la 10 iulie 2013 la Complexul de agrement ,,Stejăriş”. Este un eveniment care a prezentat realizările şi bunele practici în domeniul tineretului din cadrul celor 82 de proiecte implementate de grupurile de iniţiativă ale tinerilor din localităţile raionului, cu un buget total de circa 0,5 mln. lei din aprilie 2010 pînă în prezent (dintre care 120 mii lei sunt contribuţia administraţiei raionului Ialoveni), precum şi cei 13 membri ai Fondului pentru Tineri Ialoveni, care implementează şi promovează politicile de tineret în raionul Ialoveni.

Evenimentul a fost organizat de către membrii echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni în parteneriat cu Administraţia raionului Ialoveni, fiind cuprins în Programul de Acţiuni din cadrul Proiectului ,,Ialoveni – Capitala Naţională a Tineretului 2013″. Oaspeţii de onoare ai evenimentului au fost Administraţia raionului Ialoveni, Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova, Fundaţia Est-Europeană din Moldova, mentori şi lideri ai grupurilor de iniţiativă, care au implementat proiecte finanţate de Fondul pentru Tineri Ialoveni.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Gala Bunelor Practici ,,Participarea tinerilor la viaţa comunităţii”, Ediţia a II-a

GALA2013Gala Bunelor Practici, cu genericul “Participarea tinerilor la viaţa comunităţii”, Ediţia a II-a, s-a desfăşurat la 25 iunie 2013 în sala mare de şedinţe a Consiliului Raional Ialoveni. Gala este un eveniment care recunoaşte şi celebrează public realizările şi bunele practici ale celor 16 grupuri de iniţiativă din 11 localităţi care au implementat proiecte în Runda a VI-a a Programului de Granturi Mici al Fondului pentru Tineri Ialoveni, în contextul Programului de Acţiuni din cadrul Proiectului ,,Ialoveni – Capitala Naţională a Tineretului 2013″.

Astfel, tinerii şi-au prezentat proiectele care corespund cu următoarele criterii: inovaţie, continuitate, impact asupra comunităţii şi tinerilor, durabilitate, replicabilitate, eficienţă; utilizarea raţională a resurselor (raportul cost-eficienţă); participare (implicarea cetăţenilor, ONG-urilor, mass-media, în procesul de promovare a acţiunilor de tineret). În deschiderea festivităţii, domnul Anatolie MELENCIUC, vicepreşedintele raionului şi-a exprimat recunoştinţa pentru tinerii care implementează proiecte în localităţi şi atrag resurse în comunitate pentru dezvoltare durabilă. Domnul Sergiu STANCIU, viceministrul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova a apreciat înalt activismul tinerilor din raionul Ialoveni şi i-a îndemnat să aplice la diferiţi finanţatori pentru a dezvolta participarea tinerilor la viaţa comunităţii şi implicare în diverse proiecte.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Ai noștri tineri activi despre blogging au învațat

Vineri, 17 mai 1013, la Ruseștii Noi a luat startul Școala Tinerilor Bloggeri. La eveniment au fost prezenți cca 15 tineri, care au fost instruiți în domeniul activității civice și blogging. Traineri în cadrul acestei activități au fost: Parascovia Topadă și Sabina Cotorobai. Deși sceptici la început, cei prezenți s-au arătat interesați și dornici de a se implica și a schimba ceva în jurul lor, conștientizînd că de la ei vine începe totul.

Cristina Russu, una dintre participante ne-a mărturisit că nu a crezut că activitățile de acest gen sunt atît de plăcute și cu ajutorul lor poți să te implici. Să fi-i activ și important în satul unde locuiești. Subsemnata, care a fost și trainer în cadrul acestei școli spune că a fost greu să adune acest grup de 15 persoane, dar este mulțumită că aceștea s-au arătat a fi interesați în a porni schimbarea în jurul lor.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Liceul Teoretic „Mihail Bârcă” este în așteptarea alegerilor pentru Consiliul Elevilor

Grupul de inițiativă „Forța” din Mileștii Mici implementează, în perioada 15 aprilie – 15 iunie 2013, proiectul „Consiliul elevilor – premisă a implicării active a elevilor în viața școlii”. Scopul acestui proiect este alegerea, pe cale democratică și participativă, a Consiliului elevilor din LT „Mihail Bârcă” și amenajarea unei săli pentru organizarea și desfășurarea eficientă a ședințelor consiliului. Proiectul se adresează elevilor claselor V-XII, care prin alegeri democratice, ar putea deveni membri ai Consiliului elevilor.

Proiectul a început prin ședința organizatorică din 15 aprilie în cadrul căreia s-a discutat organizarea careului cu elevii claselor V-XII în vederea informării elevilor despre proiect și elaborarea formularului de participare pentru cei care vor dori să aplice pentru calitatea de membru în Consiliul elevilor.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal

Tinerii au dăruit zîmbete celor care nu zîmbesc

La 26 aprilie 2013, grupul de iniţiativă “Ecologiştii” din satul Hansca au efectuat prima activitate din proiectul “Strategia de dezvoltare a activităţilor cultural-fizice în gimnaziu” cu suport financiar oferit de Fondul pentru Tineri Ialoveni în cadrul Programului de granturi mici, runda a VI-a.

La această şedinţă, membrii grupului de iniţiativă „Ecologiştii” au fost în vizită la copiii cu dizabilităţi din Casa Comunitară Hansca. Băieţii sunt din localităţile raionului Ialoveni. Membrii grupului de iniţiativă s-au împrietenit cu băieţii din casă, ei au organizat jocuri distractiv-sportive pe măsura posibilităţilor în care toţi s-au implicat cu o deosebită plăcere. Această zi petrecută a băieţilor împreună cu grupul de iniţiativă i-a impresionat foarte mult pe locuitorii din sat şi administraţia Casei Comunitare, participanţii au rămas cu amintiri frumoase.

Continuă să citești →

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal