Cu sufletele pline de bucurie şi voinţă de a descoperi micul univers moldovenesc, la data de 27 aprilie 2013, noi, cei din grupul Pro Life, împreună cu o parte dintre copiii social-vulnerabili ai satului Văsieni, am pornit în căutarea noilor idei și a frumoaselor experiențe. Iar într-un final scopul propus ne-a fost pe deplin realizat, căci traseul nostru a început din Văsieni spre Mănăstirea Saharna, timp între care cu toţii am comunicat, ba chiar am şi cîntat diverse melodii populare şi de estradă, fiind acompaniaţi de coardele minunate ale unei chitare.
Peste ceva timp ne-am văzut ajunşi la faţa locului – un formidabil peisaj: pădure, iarbă verde şi pur mirositoare, susurul dulce-al apei de izvor, precum şi falnica clădire a mănăstirii ne-au făcut curioşi să pătrundem în lăcașul sfînt, la poalele căruia este semănată credinţa şi dragostea noastră. Deci, repartizîndu-ne în mici echipe, noi cei din Pro Life, dar şi unii din părinţi am avut responsabilitatea de a merge cu cei mai mici, pentru a le fi ghid în explorarea locurilor frumoase.












