Tinerii au construit o reţea WiFi la Bardar

Un grup de iniţiativă format din trei tineri bărdăreni se mîndresc cu realizarea lor – pe parcursul lunilor decembrie şi ianuarie au reuşit să asigure accesul liber la Internet fără fir pentru elevii şi cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Aurel David” cît şi pentru persoanele din satul Bardar care locuiesc în apropierea instituţiei de învăţîmînt. La moment, aceştia pot accesa gratuit resursele educaţionale de pe Internet necesare în cadrul orelor de curs. „Odată cu implementarea acestui proiect imaginea satului nostru se va consolida şi ne vom putea mîndri că sîntem printre puţinele sate care dispun de acest serviciu. Elevii vor putea realiza diferite proiecte la calculatoarele lor personale cu ajutorul Internetului fără fir”, afirmă liderul grupului de iniţiativă Dumitru Bivol.
„Totul a început atunci cînd atît noi cît şi alţi colegi, prieteni am devenit posesorii a mai multor device-uri care dispun de WiFi. Faptul că aşa ceva există doar în cîteva zone din Chişinău, ne-am gîndit că ar fi posibil să construim o reţea asemănătoare pentru liceul nostru sau poate chiar pentru întreg satul. Ideea că nu puteam folosi device-urile procurate nici măcar 50% din ceea ce pot ele, ne-a făcut să scriem un proiect la Fondul pentru Tineri Ialoveni. După o discuţie cu primarul satului Bardar, am obţinut suport de la el şi de la consilierii locali, astfel visul nostru era aproape să devină realitate. Mai departe nu a fost nimic greu, membrii grupului nostru avînd deja experienţa de a completa formularul de aplicare la Programul de granturi mici. Surpriza nu s-a lăsat mult aşteptată, proiectul nostru a fost acceptat spre finanţare. Şi acum îmi amintesc cu plăcere de ziua cînd am aflat rezultatele concursului, întreg liceul a aflat imediat despre bucuria noastră”, ne-a relatat Alexandru Răileanu, un alt membru al grupului de iniţiativă.
Continuă să citești

ON AIR: INNO Radio Zîmbreni

Povestea acestui grup de iniţiativă a apărut din necesitatea de a crea condiţii de dezvoltare personală, de a forma o sursă de mediatizare a vieţii liceului, de a da mai mult sens şi utilitate timpului liber petrecut liceeni în cadrul şcolii. La Liceul Teoretic Zîmbreni a activat un post de radio cu mulţi ani în urmă, aceasta a constituit un motiv în plus pentru a reînvia tradiţia de a implica elevii în viaţa şcolii.
Continuă să citești

Iniţiativa tinerilor de la Cărbuna

În luna septembrie 2011, la Cărbuna (localitate din raionul Ialoveni) a fost creat Grupul de iniţiativă “Tineri pentru Cărbuna” cu scopul de a promova ideea dezvoltării intelectuale a tinerilor din comunitate prin fondarea Clubului de şah în cadrul Gimnaziului din s. Cărbuna. Acest proiect a fost susţinut financiar de către Fondul pentru Tineri Ialoveni în runda a III-a a Programului de Granturi Mici pentru Tineri.
Costul total al bunurilor procurate pentru atingerea scopului scontat a constituit 4087,30 lei. Membrii grupului de iniţiativa au rămas plăcut surprinşi de faptul că iniţiativa lor este susţinută de echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni. În colaborare cu primarul localităţii, Dl Vitalie Spînachi, tinerii s-au pus pe treabă pentru a realiza planul de acţiuni al proiectului.
Continuă să citești

Raport financiar 2011: venituri şi cheltuieli

Pe parcursul lunilor ianuarie – decembrie 2011, membrii echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni au reuşit să acumuleze, prin mai multe metode, resurse financiare în valoare totală de 231.324,84 lei, de trei ori mai mult faţă de anul 2010. Resursele financiare au fost colectate pentru organizarea celor două runde a concursului de finanţare a iniţiativelor şi proiectelor tinerilor din localităţile raionului Ialoveni, prin intermediul Programului de granturi mici. Banii au fost colectaţi din organizarea evenimentelor speciale de atragere a fondurilor din localităţile raionului Ialoveni, din donaţiile oferite de persoane fizice şi juridice (autorităţi publice, instituţii publice şi agenţi economici) şi donator externi.
Din totalul banilor acumulaţi, 97.272,84 lei reprezintă contribuţia donatorului principal al Programului – Fundaţia Est-Europeană din Moldova. Totodată, bugetul Fondului pentru Tineri Ialoveni a fost suplinit cu 60 mii lei din resursele Ministerului Tineretului şi Sportului, iar cu 40 mii lei şi-a adus aportul Consiliul Raional Ialoveni.
Continuă să citești

Aho! Aho! Primiţi urătorii?

Noi de şcoală vă vorbim,
Că aici bine ne simţim
Nu venim cu fală goală
Nici cu traista prea uşoară.
Sărbători avem alese,
Roadele când sunt culese,
Sărbători mai cu folos,
Ca naşterea lui Hristos.
Valentini şi Valentine,
Că-s îndrăgostiţi vezi bine.
Festivaluri multe avem,
Şi din toate colectăm.
Să avem sate modernizate,
Rude lângă noi aproape.
Continuă să citești

Cei mai activi tineri premiaţi la Ialoveni

La 22 decembrie 2011, Casa Raională de Cultură Ialoveni a găzduit cea de-a doua ediţie a Festivalului Raional al Tinerilor Activi. Festivitatea este un eveniment de promovare a tinerilor activi, încadraţi în activităţi de voluntariat, a tinerilor campioni ai raionului la probele sportive, a instituţiilor / organizaţiilor, mentorilor adulţi care lucrează cu tinerii, organizat de către administraţia raionului Ialoveni în parteneriat cu Fondul pentru Tineri Ialoveni, fiind cuprins în Programul Raional de Acţiuni în Domeniul Tineretului pentru Anul 2011.
Festivalul Raional al Tinerilor Activi, Ediţia II, s–a desfăşurat în regim de concurs şi în perioada 21 noiembrie – 12 decembrie 2011, s-au depus 18 dosare ale candidaţilor.
Continuă să citești

A fost inaugurat radioul de la Liceul Teoretic Zîmbreni

La 21 decembrie, grupul de iniţiativă INNOVATORII au lansat oficial proiectul ”INNO-Radio şcolar”. Festivitatea de lansare a proiectului a început la orele 10:40, cu organizarea unui careu. La eveniment au fost prezenţi partenerii principali cu care a colabort grupul, Sergiu Gurău – preşedintele AO Eco-Răzeni, Daniel Ţonu – primar de Zîmbreni şi Stavri Varvara – director de liceu.
La festivitate, preşedintele grupului de iniţiativă, Creţu Veaceslav a făcut o prezentare generală despre proiect şi a menţionat elevii care s-au implicat în activităţile desfăşurate. Partenerii şi-au exprimat opinia faţă de iniţiativa grupului şi succesele pe care le-au obţinut.
”Aduc sincere mulţumiri grupului de iniţiativă şi elevilor care s-au implicat. Sunt bucuros că deja în liceu s-au implementat 3 proiecte cu suportul Fondului pentru Tineri Ialoveni din iniţiativa tinerilor şi doresc ca în viitor să fie şi la nivel de localiatate. Totodată, mulţumesc şi FpT Ialoveni care a finaţat acest proiect” a menţionat Daniel Ţonu.

Continuă să citești

Tinerii au înfiinţat un teatru de păpuşi la Suruceni

Membrii grupului de iniţiativă care îşi doresc să realizeze proiectul „Teatrul de păpuşi din Suruceni” au început activitatea la 16 noiembrie 2011. Cei şase tineri membri ai grupului, îndrumaţi de pictorul Gamco Arcadii şi-au propus să pună în scenă piesa „Ivan Turbincă” de Ion Creangă. Cu suportul Fondului pentru Tineri Ialoveni au reuşit să procure materialele necesare pentru confecţionarea marionetelor şi a oformarea decorului scenei.
Ana Lozovanu, liderul grupului de iniţiativă, spune că au început lucrul asupra confecţionării marionetelor chiar de la prima întîlnire a membrilor grupului. Confecţionarea marionetelor este un proces complex ce poate dura şi cîteva săptămîni, acesta începe cu schiţarea personajului, după care se modelează fiecare element  separat a marionetei, apoi urmează pictarea acesteia. Se lucrează cu plastilină, ghips şi vopsea acrilică. Grupul de tineri organizează întîlniri de lucru după lecţiile de la şcoală de două ori pe săptămînă, cîte trei ore. Întîlnirile au loc în incinta Casei de cultură din localitate.
Continuă să citești

“Oaza” sănătăţii la Liceul “Petre Ştefănucă” din Ialoveni

Elevii liceului „Petre Ştefănucă” se pot bucura din luna noiembrie de un „colţişor de rai” amenajat în holul instituţiei. Cu suportul financiar al Fondului pentru Tineri Ialoveni, grupul de iniţiativă „Promotorii implicării” a amenajat un spaţiu pentru odihna şi recreerea elevilor şi profesorilor în timpul pauzelor şi un loc de „popas” pentru oaspeţii liceului.
Deja de aproximativ o lună, la recreaţii, dar şi în timpul lecţiilor, se poate observa utilitatea proiectului. Spaţiul dat este un obiect de atracţie pentru elevi, având în vedere faptul că membrii grupului, au distribuit pe cele trei mese din hol materiale informative sub formă de ziare, anunţuri despre concursuri, precum şi diferite broşuri ce conţin informaţii utile pentru copii, oferite de biblioteca liceului, în persoana bibliotecarii Rodica Postică.

Continuă să citești

“Ziua succesului” sărbătorită la Văsieni

Grupul de iniţiativă “Absolvenții” împreună cu elevii, profesorii şi administraţia Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Văsieni au sărbătorit la 9 decembrie Ziua succesului, eveniment prin care a fost marcată deschiderea oficială a colţişorului sanitar al liceului. Colţişorul sanitar a fost renovat în cadrul proiectului ”Sănătatea e în mîinile noastre” finanţat de Fondul pentru Tineri Ialoveni. Valoarea totală a proiectului a constituit 7 mii lei, bani din care au fost procurate 6 lavoare, 6 robinete, 2 uscătoare pentru mîini şi o oglindă.
Sărbătoarea a avut genericul „Sănătatea de acasă”, unde tinerii din liceu au pregătit o mulțime de numere artistice, ce au culoare şi încărcătură emoţională Zilei succesului. Proiectul  „Sănătatea e în mîinile noastre” de la Liceul Teoretic din Văsieni s-a finisat vineri, 9 decembrie, zi în care a fost sărbătorite rezultatele muncii grupului de iniţiativă, străduinţa elevilor la realizarea acestui proiect, dar şi implicarea administraţiei instituţiei de învăţămînt.
Continuă să citești

Vizită de studiu la Ungheni

Cîţiva membri ai echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni au fost întreprins o vizită de studiu la colegii lor de la Fondul pentru Tineri din Ungheni. Vizita s-a desfăşurat cu scopul de a realiza un schimb de idei şi bune practici între „tinerii bancheri” ai celor două raioane din ţară care implementează Programul „Fondul pentru Tineri” cu suportul Fundaţiei Est-Europeană din Moldova. Întîlnirea a avut loc la data de 8 decembrie în una dintre sălile de şedinţă ale Primăriei oraşului Ungheni.
Discuţiile s-au axat pe trei subiecte: colectarea de fonduri din comunitate, realizarea Programului de granturi mici şi planificarea activităţilor comune pentru anul 2012. Tinerii de la Ungheni au menţionat cîteva practici de succes realizate de ei pe parcursul acestui an: vînzarea mărţişoarelor, Karaoke party, Ziua copiilor şi cafeneaua tinerilor. Ialovenenii însă au împărtăşit din experienţa lor  în organizarea evenimentelor speciale (festivaluri, concursuri), expoziţii cu vînzare, organizarea excursiilor pentru tineri şi prezentarea filmelor în desen animat pentru copii. Nu a fost trecut cu vederea nici aspectul cel mai delicat al procesului de fundraising – solicitarea de la agenţii economici, unde a fost menţionat că se întîmpină în continuare greutăţi la realizarea acestei metode.
Continuă să citești

Echipament performant pentru tinerii de la Bardar

Grupul de iniţiativă  DTA SONOR din satul Bardar, împreună cu elevii Liceului Teoretic  “Aurel  David”, în cadrul implementării proiectului „Echipament audio – un pas spre viitor”, au testat echipamentul recent achiziţionat, la sărbătoarea tuturor românilor din 2 decembrie. Festivitatea a fost petrecută cu mult fast, dedicaţie şi cu o deosebită atitudine de patriotism şi dragoste faţă de plaiurile natale.
Deşi elevii şi-au dorit să serbeze pe 1 decembrie, însă datorită faptului că urma o zi de şcoală, au organizat evenimentul vineri, 2 decembrie, orele 16.00. Faptul că sărbătoarea a fost marcată cu o zi mai tîrziu nu a constituit un dezavantaj pentru o organizare reuşită şi implicare a tuturor claselor gimnaziale şi de liceu, ba chiar un plus, elevii liceului au reuşit să pregătească mai multe de numere artistice, poezii şi cîntece patriotice, maxime demne de repetat în veci. Tinerii au fost destul de activi, fiecare trăind emoţii cînd a evoluat în faţa publicului cîntînd sau recitînd … a  fost într-adevăr o dovadă în plus că la Bardar cresc tineri care îşi iubesc limba şi neamul, de la mic la mare înţeleg, simte şi sunt conştienţi că trebuie să apere cu destoinicie aceste valori naţionale.
Continuă să citești

Erudit Club şi-a început activitatea la Răzeni

Grupul de iniţiativă “Erudit Club” de la Liceul Teoretic Răzeni a desfăşurat prima rundă a concursului intelectual “Ce? Unde? Cînd?”. Evenimentul a avut loc în incinta Liceului Teoretic Răzeni, pe data de 18 noiembrie. La concurs au participat elevii claselor a IX-a, care au format patru echipe. Conform regulamentului, moderatorul le-a adresat participanţilor cîte 9 întrebări din domeniile: geografie şi istorie.
Învingătoare primei runde a concursului a fost echipa clasei a IX-a “C”, care a acumulat cel mai mare număr de răspunsuri corecte, pe locul II clasificîndu-se echipa clasei a IX-a “D”. La eveniment au asistat directorul educativ Caraman Ana, directorul-adjunct Baidan Aliona, elevi ai claselor a IX-a şi membrii grupului de iniţiativă.
Continuă să citești

Liceul “Ion Suruceanu” din Suruceni are un nou cabinet de fizică

La 1 decembrie, în cadru Liceului Teoretic „Ion Suruceanu” din satul Suruceni a avut loc lansarea proiectului „Perfecţionarea cabinetului de fizică şi astronomie”, proiect coordonat de grupul de inițiativă „Tineri pentru Tineri” din Suruceni în cadrul Programului de Granturi Mici, runda III, desfăşurat de Fondul pentru Tineri Ialoveni.
Proiectul constă în dotarea cu echipament a cabinetului de fizică şi astronomie, unde s-au procurat un telescop, CD-uri cu lecţii interactive şi planşe în format electronic, un televizor LCD cu diagonala 1,16 metri. Cu ajutorul acestui echipament lecţiile vor fi mult mai interesante şi mai captivante. Proiectul a fost finanţat de Fondul pentru Tineri Ialoveni cu suma de 11 mii lei, şi cofinanţat de administraţia instituţiei de învăţămînt care a donat suma de 5.787 lei.
Continuă să citești

“Forţa” de la Mileştii Mici face totalurile proiectului

La 25 noiembrie, grupul de iniţiativă „Forţa” a desfăşurat şedinţa de totalizare a proiectului „Şcoala de azi, şcoala de mîine”, implementat cu suportul Fondului pentru Tineri Ialoveni. Proiect care are drept scop mobilizarea şi implicarea comunităţii în viaţa liceului din localitate.
Pentru grupul nostru, Liceul în care învăţăm înseamnă “acasă”. De aceea, în acest an ne-am gîndit să-i oferim un „La mulţi ani!“ familial. Aici, în şcoala noastră, ne petrecem o bună parte din timpul nostru, iar fiecare zi trăită frumos  se transformă în amintiri de neuitat. Am dorit ca, pentru o zi, să îmbrăcăm împreună cu Liceul nostru hainele de sărbătoare şi, prin activităţi neobişnuite, să demonstrăm inteligenţă, creativitate, talent.
Continuă să citești