Deși mulți dintre noi definesc voluntariatul drept o muncă neplătită, voluntariatul este, de fapt, mult mai mult decât atât. Prin voluntariat investim întâi de toate în propria persoană și apoi în lumea în mijlocul căreia trăim și ne formăm. Anume din acest motiv, membrii Consiliului Local de Tineret Molești sunt motivați să-i încurajeze și pe semenilor lor să se implice în proiecte locale ce presupun activități de voluntariat, cu un impact major asupra evoluției întregii comunități.
Pandemia COVID-19 a avut multiple repercusiuni asupra tuturor aspectelor vieții umane, mai cu seamă asupra voluntariatului – aducător al stării noastre de bine. Tinerii din Molești au simțit că în lipsa voluntariatului, lumea devine din ce în ce mai mică, mai interdependentă şi mai egoistă. Pentru a stopa pasivitate și dezinteresul tinerilor, dar mai ales pentru a nu permite distanțării sociale să-și lase amprenta peste valorile legate de comunitate, tinerii moleșteni au elaborat și implementat proiectul “Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor din satul Molești”. Cei 15 membri ai echipei de proiect au întocmit un plan de activități atractive, prin intermediul cărora peste 40 de tineri și copii ai Liceului Teoretic Molești au fost instruiți și implicați direct în activități de voluntariat, precum: Noaptea Dovlecilor, ediția a II-a, Flash Back o 90’, Micii Voluntari ș.a. Continuă să citești













